20 de startup-uri sunt așteptate la atelierul Warm-Up, al Investment Ready
Orice proprietar de startup sau al unui proiect în fază incipientă care poate avea impact social se poate înscrie la evenimentul Warm-Up by Investment Ready, în limita locurilor disponibile.
Ca și în edițiile anterioare, la atelierul Warm-Up se va lucra intensiv: primii pași sunt de familiarizare a antreprenorilor români cu conceptele Investment Ready Academy, apoi atragerea și selectarea inițiativelor viabile de afaceri; urmează realizarea de conexiuni cu investitorii cu experiență și crearea legăturilor dintre aceste inițiative și investitorii locali.
Cele două startup-uri câștigătoare vor beneficia de programele de pregătire ale Investment Ready Academy, la Viena, în trei module de studiu care au ca scop perfecționarea modelului de afaceri, construirea unui dosar atractiv pentru investiții, prezentarea în fața investitorilor de impact, precum și realizarea unei rețele de suport formate din inițiative similare din Europa și mentori dedicați din același domeniu.
La atelierul Warm-Up veți întâlni investitori și mentori: președintele Bursei Române de Afaceri și al Fundației pentru dezvoltarea economiei sociale, Valentin Preda, investitorul și antreprenorul de succes la nivel european Robert Knapp, fostul CEO al companiei Henkel, Andreas Fuhrman – în prezent implicat în proiectul Profit.ro, diverși investitori din Techangels și mulți alții. În același timp, programul se bucură de tot sprijinul și experiența echipei IRA din Viena, condusă de Nikolaus Hutter, fondatorul și liderul rețelei Toniic.
Atelierul este organizat de Matei Dumitrescu, cel care a adus și la noi, în 2014, programul Investment Ready Warm-Up pentru a facilita și altor startup-uri accesul la mentorat și la finanțare internațională. Ținta de ansamblu a Investment Ready Academy este crearea unui ecosistem de startup-uri sustenabile și a unei piețe active de investiții în Europa Centrală și de Est.
Formularul de înscriere, precum și date suplimentare despre Warm-Up-ul din 21 Aprilie găsiți aici.