200.000 de euro pentru românii cu iniţiativă
Românii din toată țara sunt așteptați să înscrie ideile lor pe site. În competiţia prin care Petrom încurajează inițiativele sustenabile se pot înscrie atât persoanele fizice, cât și organizaţiile neguvernamentale, instituţiile publice şi de învăţământ din orice localitate din România.
În acest an, perioada de înscriere în competiție este 24 februarie – 16 aprilie. Votul public va avea loc între 22 aprilie și 15 mai și va conta în proporție de 40% în clasamentul final. Jurizarea va avea o pondere de 60%.
„«Idei din Țara lui Andrei» e printre cele mai prietenoase competiții pentru comunități care au idei, dar nu au surse de finanțare potrivite. E foarte greu pentru un grup de oameni cu inițiativă, de aceea multe idei se pierd, pentru că pare că nu se poate. Comunitatea din Spanțov și partenerii noștri locali de la Asociația Împreună pentru Viitor au dovedit deja că «nu se poate» e doar un fel de «va fi greu». «Idei din Țara lui Andrei» ne-a încurajat să luptăm pentru a ne transforma proiectul în realitate și ne sprijină pentru a demonstra că se poate”, afirmă Irina Pop, Fundația PACT, inițiatoarea proiectului Meșterii din Spanțov, câștigător al unei finanțări de 15.000 de euro în cadrul competiției din 2013.
„Idei din Țara lui Andrei” continuă tradiția competiției „Orașul tău”, începută în 2009. În cei 4 ani de activitate, competitia a contribuit prin finanțări de peste 500.000 de euro la dezvoltarea comunităților din România. Aproximativ 1.000 de români și-au înscris în competiție ideile pentru dezvoltarea comunităților din România, iar 89 dintre acestea au devenit realitate cu finanțare din partea Petrom.
În 2014, Petrom alocă peste 2,5 milioane Euro pentru educația și dezvoltarea comunităților din România.
Mai multe informatii despre competiție și despre proiectele câștigătoare din edițiile anterioare găsești pe www.taraluiandrei.ro.