275.000 de ore de voluntariat
Conform unui studiu intern, angajaţii UPS dedică în medie 80 de ore de voluntariat în fiecare an. Pentru a marca Luna Voluntariatului Global de anul acesta, compania şi-a propus atingerea unui obiectiv de 275.000 ore de voluntariat în luna octombrie. Angajaţii au participat la o serie de activităţi de voluntariat, de la educarea copiilor la asigurarea necesităţilor vitale pentru persoane defavorizate. Pe durata activităţii de voluntariat, angajaţii au contribuit şi la consolidarea relaţiei existente cu parteneri cheie, cum ar fi organizaţiile caritabile Boys and Girls Club of America şi United Way prin susţinerea activităţilor acestora.
Pentru a încuraja eforturile angajaţilor de a aduce o schimbare în propriile comunităţi, Fundaţia UPS a donat 100.000 USD prin intermediul unui concurs pentru angajaţi, oferind unui număr de 10 angajaţi care participă la Luna Voluntariatului Global câte o bursă de 10.000 USD pentru a susţine organizaţia în care au activat ca voluntari.
„Pe lângă milioanele de colete pe care le livrăm în fiecare zi, ne dedicăm competenţele, talentele şi timpul numeroaselor organizaţii non-profit, comunităţilor şi persoanelor fizice din întreaga lume,” a declarat Ken Sternad, preşedintele Fundaţiei UPS. „Voluntariatul face parte din cultura noastră de mult timp. În opinia noastră, serviciile în folosul comunităţii aduc un plus de valoare atât prin îmbunătăţirea vieţii oamenilor, cât şi prin dezvoltarea talentelor de lideri ale angajaţilor noştri. Suntem conştienţi de avantajele pe care voluntariatul le aduce comunităţii şi angajaţilor noştri şi suntem onoraţi să punem un şi mai mare accent pe acţiunile de voluntariat şi sprijin în luna octombrie a fiecărui an.”
Evenimentele voluntarilor UPS se desfăşoară în întreaga lume şi oferă angajaţilor ocazia de a dedica timp pentru susţinerea pasiunilor personale şi intereselor manifestate de comunităţi.