50% din tranzacţiile de pe pieţele emergente eşuează
Cele mai frecvente obstacole la încheierea tranzacţiilor sunt neîncrederea în evaluarea de piaţă, intervenţia guvernamentală, lipsa unor informaţii financiare transparente şi practici de afaceri „non-conformiste“.
„Achiziţiile pe pieţele emergente sunt o încercare dificilă, nu în ultimul rând ca urmare a dificultăţii de a anticipa potenţialul de creştere al pieţelor emergente. A avea dinainte oameni în aceste ţări, precum şi experienţă locală, reprezintă un avantaj vital, tot aşa de important ca şi aprecierea corectă a oportunităţii de a investi într-o anumită ţară sau într-o anumită industrie. Astfel ar trebui abordată orice tranzacţie în pieţele emergente“, a declarat Radu Stoicoviciu, Partener, Liderul Departamentului de Consultanţă pentru Management şi Tranzacţii din cadrul PwC România.
Raportul Getting on the Right Side of the Delta: A Deal-maker’s Guide to Growth Economies semnalează dimensiunea problemei: în 2011, valoarea tranzacţiilor companiilor vest-europene şi americane pe pieţele emergente a fost de cel puţin 140 de miliarde de lire sterline; dar mai mult de jumătate dintre tranzacţiile care au trecut prin procesul de due diligence extern nu s-au finalizat; iar pentru acele tranzacţii care s-au încheiat, dar au întâmpinat ulterior probleme, costul mediu pentru cumpărător a fost de 50% din valoarea tranzacţiei.
Rata de eşec a tranzacţiilor care au intrat în faza de due diligence extern este mai mare pe pieţele emergente decât pe pieţele dezvoltate. Acest lucru atrage costuri adiţionale tangibile (spre exemplu costul operaţiunii de due diligence), dar şi intangibile (cum ar fi încrederea investitorilor).
După încheierea unei tranzacţii, de departe cea mai mare problemă o reprezintă reconcilierea diferenţelor apărute în afara parteneriatului, existând totodată o gamă întreagă de probleme operaţionale care fac dificilă preluarea şi integrarea unor active.
„Ne aşteptăm ca volumul şi valoarea tranzacţiilor de pe pieţele emergente să crească în acest an, iar companiile vor căuta în continuare noi oportunităţi de extindere. Există multe tipologii de pieţe in creştere dintre care să poţi alege. Ţările BRIC au avantajul de a oferi combinaţia dintre pieţe foarte mari şi rate înalte de creştere. Însă există şi alte destinaţii atractive pentru investiţiile străine, printre care şi România.
Chiar dacă perspectivele pieţei interne sunt modeste pe termen scurt, având în vedere stagnarea sau chiar scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor locali în ultimii 3 ani, România oferă avantajul accesului rapid la marea Piaţă Comună Europeană şi are un potenţial de dezvoltare important pe termen mediu şi lung”, apreciază Radu Stoicoviciu.
Diferenţa sau „delta” dintre o tranzacţie reuşită şi una eşuată este mult mai mare în pieţele emergente. Dar acest lucru nu este un dat. PwC este de părere că firmele care iau măsurile potrivite pot reduce riscurile aferente unor tranzacţii pe pieţele emergente, şi să-şi sporească şansele de a creşte durabil.
„Alinierea intereselor cu cea a partenerilor locali este de asemenea un element cheie, în vreme ce există mai multe opţiuni de structurare a unei tranzacţii care pot reduce din riscul iniţial de investiţie. Companiile ar trebui să fie pregătite să accepte evaluări mai ridicate decât de obicei ale companiilor ţintă, având în vedere potenţialul ridicat de creştere al pieţelor emergente, şi să accepte că procesele de due diligence nu sunt perfecte. Trebuie mai ales să înţeleagă care sunt aspectele ce pot fi gestionate într-o tranzacţie şi care elemente sunt critice şi pot rupe o tranzacţie“, a concluzionat Stoicoviciu.