Afaceri de 13 milioane euro pentru EBS România în primele nouă luni
„Trendul ascendent din anii anteriori ai companiei a continuat şi în primele 9 luni ale acestui an. Estimăm o creştere de 40% la nivel de an, ceea ce înseamnă o cifră de afaceri de 17,8 mil. euro pentru 2013”, declară Daniel Metz, CEO EBS România.
În ceea ce priveşte piaţa externă, compania a obţinut o extindere a parteneriatelor existente, dar şi clienţi noi de renume precum: Enoro, Stratent, Sulzer, Westhouse, Bluforce, Wenger, Teleconnect, SAP SMA sau Basycs. EBS Romania a format echipe noi preponderent în domeniul tehnologiilor mobile (android, IOS), .NET, Java, PHP, Embedded şi SAP, atât în zona AMS cât şi cea de dezvoltare.
Pe piaţa locală ne-am mărit portofoliul de clienţi pe segmentul SAP, dar şi pe segmentul Clarvision ERP. Dintre aceştia se pot enumera: Köber, Osborn Internaţional, Thyssenkrupp Bilstein Compa, Carmeuse Holding, IRIS Service Ciuc, Electroarges şi Cableteam.
Echipa EBS depăşeşte în acest moment 600 de angajaţi şi colaboratori externi.
„Am reuşit să câştigăm anul acesta peste 170 de colegi noi. În continuare recrutăm acolo unde există cerere directă din piaţă. Plecăm de la considerentul că până la sfârşitul acestui an, vom reuşi să atragem încă 30 de colegi pe zona productivă”, mai afirmă Daniel Metz.