Aflați în căutarea unui job, românii sunt dispuși să lucreze chiar și în Congo
Cele 12.352 de oferte disponibile în luna februarie au fost concentrate în 35 de țări și 44 de departamente. Printre țările cu cele mai multe oferte au fost Grecia, cu 2.983 de poziții – 24,25% din total, Marea Britanie, cu 2.553 de poziții – 20,60% din total, Germania, cu 1.525 de poziții – 12,35% din total, Franța, cu 855 de poziții – 6,92% din total și Suedia, cu 581 de poziții – 4,70% din total. Alte țări care au avut oferte notabile au fost Kuwait, 161 de poziții, Iordania, 90 de poziții, Arabia Saudită, 88 de poziții, chiar și o ofertă din Congo adresată managerilor de resurse umane.
Țările europene au avut cele mai multe oferte, 93,05 % din total, fiind urmate de oferte din Orientul Mijlociu, cu 3,73 % din total, de pe Cruise Ships, cu 2,24% din total, oferte de pe continentul american, cu 0,98% din total, și Africa, cu 0,01% din total.
Departamentele cu cele mai multe oferteau fost „Hoteluri / Tursim”, cu 3.509 de poziții, „Personal Medical și Sanitar”, cu 3.144 de poziții, „Restaurant / Catering”, cu 1.131 de poziții, și „Comerț / Vânzări”, cu 731 de poziții. În departamentul „Educație / Învățământ / Training” au fost disponibile 525 de poziții.
Anunțurile cu cele mai multe aplicări au fost centrate în câteva țări: Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Cruise Ships și Danemarca. Departamentele preferate au fost „Agricultură / Silvicultură / Zootehnie”, „Hoteluri / Tursim”, „Vase de croazieră”, „Construcții / Amenajări” și „Restaurant / Catering”.
Ofertele de muncă preferate au fost: muncitori în fabrici, personal hotelier și pentru restaurant, personal necalificat în agricultură, îngrijitor de animale și personal pentru vase de croazieră.
Numărul total al aplicărilor a fost de 28.622, depășind cu 131,72 % numărul ofertelor de muncă. Femeile au preferat să aplice la ofertele din Marea Britanie, 2.205 de aplicări, Italia, 1.552 de aplicări, Germania, 1.075 de aplicări, Grecia, 446 de aplicări, și Franța, 296 de aplicări
Bărbații au preferat să aplice la ofertele din Marea Britanie, 4.103 aplicări, Franța, 3.359 de aplicări, Germania, 3.132 de aplicări, Italia, 2.545 de aplicări, și la cele din Suedia, 1.182 de aplicări. În cazul Suediei, numărul bărbaților care au aplicat depășește cu 103,44 % numărul ofertelor de muncă.
Departamentele cu cele mai multe aplicări, din prisma preferințelor femeilor, au fost „Hoteluri / Tursim”, cu 1.987 aplicări, „Îngrijire bătrâni / Asistență socială”, cu 1.133 de aplicări, „Personal Medical și Sanitar”, cu 974 de aplicări, „Au Pair / Babysitter / Îngrijire copii”, cu 669 de aplicări, și „Restaurant / Catering ”, cu 661 aplicări.
Bărbații au preferat ofertele departamentelor „Hoteluri / Tursim”, cu 3.686 de aplicări, „Construcții / Amenajări”, cu 3.659 de aplicări, „Agricultură / Silvicultură / Zootehnie”, cu 3.461 de aplicări, „Restaurant / Catering ”, cu 1.629 de aplicări și „Transport”, cu 1.068 de aplicări.