Allview lansează AllDro Speed 3G, tableta cu 3G integrat și funcție de telefon
Compania românească de tehnologie Allview a anunțat lansarea AllDro Speed 3G, primul model din gamă care se conectează la internet 3G fără modem atașat și care realizează apeluri de voce în toate rețelele.
Tableta are un procesor Multicore Cortex A8 de 1,2 GHz, un procesor grafic Mali 400 MP, o cameră foto frontală tip VGA, conectivitate la internet prin Wi-Fi și 3G și rulează pe sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sandvich. Memoria RAM este de 1 GB DDR3, iar memoria flash este de 4 GB.
Cu un ecran de 7 inch și o autonomie a bateriei de 4 ore, AllDro Speed 3G poate fi achiziționată în versiune albă sau neagră la prețul de 899 lei.