Aseară, în Centrul Vechi, s-a cântat pentru Andrei
Scopul concertului a fost de a-l ajuta pe Andrei Ștefan Dumitru, un baiețel de trei ani, diagnosticat cu o tumoare malignă a carei întindere îi acoperă aproape în întregime unul dintre plămâni.
Andi, așa cum este alintat de toti cei din secție, urmează în prezent un tratament cu citostatice, menit să reducă dimensiunile țesutului canceros, pentru a putea fi ulterior operat, în luna august. Pentru această intervenție însă, efortul financiar este unul considerabil, depășind cu mult posibilitățile părinților.
Se mai pot face donații
Fondurile strânse în urma încasărilor, un total de 1500 lei, au fost direcționate în întregime către Andrei. De asemenea, Mojo Music Club va dona un procent din vânzările înregistrate în seara concertului. Cei care doresc să doneze pentru Andrei, dar nu au putut fi prezenți la concert, o pot face prin intermediul contului: RO45BTRL05301201T88145XX.
Concertul a fost compus dintr-o serie de cover-uri, aparținând, cu precadere, genului rock alternativ, dar și reggae sau folk rock. Au fost interpretate piese marca Placebo, Radiohead, Nirvana, Omul cu Șobolani, Mihai Mărgineanu, Marylin Manson.
Biletele pentru spectacol au putut fi achiziționate chiar în seara evenimentului de la intrarea clubului, la prețul de 20 RON.
Se doreşte ca acest concert de caritate să fie urmat de altele asemanatoare, prin care, cât mai mulți oameni cu probleme grave de sănătate sa fie ajutați, promovând, totodată, muzica de calitate.