Avon: De la traininguri la „It’s about you”
Datorită unor oameni talentaţi şi profesionişti, cu ajutor regional şi global, programele de dezvoltare să fie mai structurate. Am trecut de la activitatea de training, care mult timp a fost predominantă, către acţiuni diverse şi axate pe nevoi specifice”, spune Roxana Dobrescu, HR Manager România & Moldova, Avon Cosmetics.
Un exemplu elocvent îl constituie departamentul de Digital. Acum 6-7 ani, compania intuia noile trenduri de dezvoltare online. Din fericire, managementul a transformat intuiţia în practică şi a identificat angajaţi cu potenţial de creştere în această zonă pe care i-a ajutat să se dezvolte şi cu care astăzi a reuşit să inoveze şi pe această direcţie.
Anul trecut, Avon se afla pe locul 4 în Top Social Brands din toate industriile, a câştigat Premiul de Excelenţă pentru evenimentul Digital Divas la Gala Naţională a Premiilor PR, iar lista nu se opreşte aici. Cu alte cuvinte, valoarea adăugată şi percepută este evoluţia de la programe de dezvoltare bazate pe nevoi intuite la începutul businessului, până în prezent, când reuşesc să crească talente intuind trenduri şi lucrând la o strategie de HR pe cel puţin următorii trei ani.
Astfel, fiecare nou angajat Avon primeşte, odată cu jobul, o „călătorie”. Aceasta începe, desigur, cu o iniţiere, un proces de inducţie personalizat şi structurat în funcţie de specificul rolului pe care noul angajat îl are şi de informaţiile ce îi vor fi necesare mai târziu. Această iniţiere durează 12 luni şi este atent monitorizată de către HR şi de către managerul direct. Programele de training şi dezvoltare se diversifică apoi în funcţie de nevoi şi de potenţial şi sunt structurate dependent de procesul de Managementul Talentelor.
„Pentru a obţine rezultate valoroase, strategia noastră este de a investi diferenţiat, în funcţie de potenţialul şi de motivaţia angajaţilor”, spune Roxana Dobrescu.
Avon derulează de la programe de traininguri funcţionale şi de soft skills (Excel, Finance for nonFinance, E-commerce, Presentation Skills, Comunicare asertivă) până la programe extinse de management şi leadership. În funcţie de nivelul de carieră la care se află, de potenţialul evaluat şi de motivaţie, fiecare angajat se bucură de un program de carieră personalizat, care poate cuprinde traininguri interne şi externe, mentoring, coaching, shadowing, cursuri de e-learning, webcasturi, schimb de experienţă în alte ţări Avon, participări la conferinţe.
În afară de acestea, pentru a găsi mereu cele mai atractive programe pentru angajaţi, într-o companie pentru femei, unde accentul se pune pe inovaţie, emoţie şi succes, în fiecare an se selectează o echipă de HR Advisori, ce reprezintă toate departamentele din organizaţie.
Aceşti HR Advisori sunt lideri informali în echipele lor, oameni cu inspiraţie şi dorinţa de a se implica. Ei iau feedback constant de la colegii lor pe diverse teme abordate de HR, reuşind astfel să ia pulsul companiei. „Punând cap la cap toate aceste elemente am construit un program de dezvoltare personală ce se numeşte „It’s About You”, un program interesant şi actual”, spune Roxana Dobrescu.
Astfel, în fiecare trimestru se planifică o acţiune complexă la care participă în jur de 60 de angajaţi şi o acţiune ceva mai mică din punct de vedere logistic, la care participă aproximativ 20-30 de angajaţi. Temele abordate sunt extrem de variate, de la lecţii de dans la birou până la parenting, fashion, nutriţie, ateliere hand-made, improvizaţie, work-shop-uri de sănătate şi altele.
De asemenea, tot pentru a afla ce îşi doresc angajaţii, compania derulează un chestionar intern de satisfacţie. „Procentul de satisfacţie de aproximativ 90% şi faptul că fluctuaţia de personal este scăzută ne dau încredere că acţiunile derulate aduc valoare angajaţilor noştri. În aceeaşi măsură, întâlnirile periodice de feedback cu managerii, întâlnirile cu HR Advisorii şi energia pozitivă pe care o simţim zilnic sunt sursele noastre de validare”, adaugă Roxana Dobrescu.
Program pentru generaţia Y
Unul dintre programe, care va fi implementat chiar de luna aceasta, se numeşte Avon Learning Campus şi este o platformă dedicată angajaţilor High Potential. Este vorba despre o nouă abordare a tot ceea ce înseamnă dezvoltare şi învăţare, asta pentru că are la bază principii de învăţare experienţială, de gamification şi pentru că este structurată inclusiv pe nevoile Generaţiei Y. „Creăm practic un mediu în care angajaţii noştri cu potenţial să poată inova, să fie la curent cu cele mai noi trenduri de leadership, să ia contact cu cele mai importante personalităţi din mediul de business local şi internaţional”, spune Roxana Dobrescu, HR Manager România & Moldova, Avon Cosmetics.
Cursuri de parenting pentru angajaţi
Avon este nu numai o companie pentru femei, dar şi una în care 65% dintre angajaţi sunt femei. Prin programele pe care le derulează (de beneficii, flexi time, dezvoltare personală) şi prin cultura organizaţională pe care o promovează, compania încearcă să transmită acest mesaj tuturor angajaţilor: că pentru a face performanţă este nevoie să fii echilibrat şi împlinit şi la job, şi acasă. Departamentul de HR, care a organizat cursurile de parenting, a pornit de la premisa că pentru orice meserie există o formă de şcolarizare sau de educaţie, dar pentru a fi părinte ne bazăm de multe ori doar pe intuiţie.
„De aceea investim noi ca organizaţie în aceste work-shop-uri dedicate colegilor noştri părinţi sau viitori părinţi, în speranţa că le deschidem apetitul de a explora noi abordări ale relaţiei cu copiii lor”, spune Roxana Dobrescu. Astfel, ei au ocazia să interacţioneze cu psihoterapeuţi şi specialişti în domeniu care le oferă prin studii de caz şi discuţii interactive răspunsuri la întrebările sau situaţiile de care ne lovim cu toţii în rolul atât de complex şi provocator de părinte. Se abordează teme ca prim ajutor acordat copilului, cum gestionezi rivalitatea între fraţi, cum construieşti relaţia cu bunica ori cu bona, sau cum este influenţată relaţia de cuplu atunci cand apare un copil.
Articol preluat din Revista Cariere de iunie. Pentru detalii legate de abonare, click aici