Bani pentru antreprenorii reveniți în țară
Programul, implementat de Ministerul Fondurilor Europene, va avea un buget total de 30 de milioane de euro, care vor proveni din fonduri europene. Fiecare beneficiar va primi până la 50.000 de euro, adică 90% din totalul investiției. Viitorii antreprenori vor beneficia și de consultanță și training în afaceri.
Oficialul a declarat că este de preferat ca românii care se întorc să își deschidă un business în zona lor de expertiză – cine a lucrat în construcții să își deschidă o firmă în acest sector, iar cine a îngrijit persoane vârstnice să deschidă un azil de bătrâni. Secretatul de stat a mai spus că în categoria potențialilor beneficiari se vor încadra și studenții care au studiat în străinătate și vor să se întoarcă în țară, nu doar cei care au lucrat în afară.
Criteriile finale de eligibilitate pentru beneficiari vor fi stabilite în cadrul procesului de consultare publică.