Business networking cultural și creativ
Forumul Industriilor Culturale și Creative se va desfășura pe parcursul a trei zile și va cuprinde o conferință națională și două zile intensive de ateliere de lucru. Evenimentul va pune în discuție toate cele patru segmente implicate în dezvoltarea economiei creative românești: mediul de business, mediul financiar , sectorul educației și sectorul public.
Obiectivul principal al Forumului este de a aduce în atenția autorităților naționale, dar și a publicului larg, potențialul uriaș al acestui sector economic emergent care ar putea fi un atu important în dezvoltarea socială și economică a României în viitorul apropiat.
Agenda primei zilei a evenimentului cuprinde un mix complet de prezentări interdisciplinare susținute de speakeri români și internaționali, care vor atinge câteva subiecte-cheie:
- Rolul sectorului public în susținererea industriilor culturale și creative
- Educația în spiritul creativ
- Finanțarea sectorului cultural și creativ
- Modele de antreprenoriat în industriile creative
Următoarele două zile din cadrul Forumului sunt dedicate analizelor punctuale, prin intermediul atelierelor de lucru gestionate de cei mai importanți jucători ai domeniului creativ: antreprenori, finanțatori, educatori și sectorul public. Sunt invitați aici peste 150 de tineri creativi care vor afla detalii esențiale privind drumul de la o posibilă idee inovatoare la un proiect de succes, cum se construiește un business creativ, care sunt strategiile de atragere a finanțărilor sau ce instrumente există în România pentru dezvoltarea programelor educaționale creative.
Evenimentul este conceput ca o platformă de networking pentru cei care activează în domeniul industriilor culturale și creative, dar și ca o oportunitate de dezvoltare profesională. Participarea la conferință este gratuită însă înscrierea se face prin completarea unui formular online ce va fi disponibil începând din 7 octombrie pe www.crestetalente.ro.