Cardul european pentru dizabilitate – fără bariere prin Europa
Cardul este emis în cadrul proiectului pilot “Asigurarea mobilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi în România şi Europa”, finanţat de Comisia Europeană, și facilitează accesul la evenimente care se organizează în alte șapte state membre, incluse în proiect: Cipru, Malta, Estonia, Finlanda, Italia, Belgia şi Slovenia. Fiecare țară stabilește care sunt facilităţile pe care le acordă posesorilor de card european pentru dizabilitate.
Cardul european se eliberează la cerere şi pot beneficia de el toate persoanele cu dizabilităţi (copii şi adulţi), indiferent de gradul şi tipul de handicap înscris în certificatul de handicap emis de comisiile de evaluare din judeţe sau din Bucureşti. Solicitanţii trebuie să depună, personal sau prin reprezentant, cerere şi o poză recentă la direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui judeţ sau sector din Bucureşti, în evidenţa căreia sunt înregistrați, până la data de 30.11.2017. Cererea poate fi trimisă şi prin e-mail, la adresele menționate pe site-ul proiectului: dizab.eurocard.gov.ro. Tot de de acolo poate fi descărcată şi cererea de înscriere.
Primul lot de carduri este în curs de tipărire şi va putea fi transmis direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului în următoarele două săptămâni, în baza solicitărilor primite.
Proiectul pilot se adresează unui grup ţintă de 50.000 de persoane cu dizabilităţi și vizează pachetele de beneficii elaborate la nivel naţional şi cele agreate cu statele UE partenere în program. În prezent, pachetele de beneficii sunt în curs de elaborare. Beneficiile oferite la nivel naţional şi în statele partenere vor fi promovate prin intermediul site-ului web al proiectului: dizab.eurocard.gov.ro
În România, au fost agreate beneficii în domeniul culturii, sportului şi petrecerii timpului liber şi în acest sens Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi a încheiat protocoale de colaborare cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Federaţia Română de Fotbal şi Federaţia Română de handbal, urmând să discute şi cu alte instituţii.
Pachetul oferit în România se găsește pe site-ul proiectului la adresa: http://dizab.eurocard.gov.ro/beneficii-la-nivel-national, iar cel din ţările partenere poate fi accesat la adresa: http://dizab.eurocard.gov.ro/beneficii-la-nivel-international. De asemenea, codul QR (Quick response) tipărit pe spatele cardului va direcționa către site-ul proiectului, pentru a putea consulta pagina de beneficii oferite la nivel național.
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități a iniţiat colaborarea cu toate consiliile judeţene şi locale pentru identificarea obiectivelor turistice, culturale şi sportive de interes judeţean şi local.
Pentru participarea la un eveniment, doritorii se pot înscrie prin intermediul formularului disponibil pe pagina de beneficii naționale sau internaționale. Cardul va fi distribuit împreună cu o broșură de utilizare, în care vor fi descriși pașii necesari înregistrării.