Care este diferența dintre un șef mediocru și un lider capabil?
1. Unui lider nu-i este teama să ia deciziile dificile
Niciun lider capabil nu va fugi la primul semn de furtună. Nu este în firea lor să abandoneze și să dezerteze în front. Și, înainte de toate, un lider adevărat nu va ezita să ia o decizie dificilă pentru organizația pe care o conduce. Un conducător în sensul real al cuvântului știe că incapacitatea de a lua o decizie poate fi mai păguboasă ca o decizie luată chiar dacă este neinspirată.
Citește și Lider te naști sau devii?
De aceea, acei oameni pe care îi admirați tocmai pentru că sunt adevărați lideri nu vor avea momente de ezitare și nu vor rămâne interziși de teama repercusiunilor pe care le va avea decizia pe care trebuie s-o ia.
O altă trăsătură importantă este dată de aparența puterii: cu alte cuvinte, un lider nu-și lasă emoțiile să-i distrugă aura de infalibilitate pe care și-a câștigat-o. Dacă este nesigur de ceva, are grijă să nu transmită mai departe incertitudinile pe care le are pentru că știe să-și protejeze echipa chiar și față de el însuși.
2. Un lider va găsi întotdeauna timp să atace subiectele de anvergură
Știm cu toții: monotonia ucide creativitatea. Prinși în proiectele și taskurile zilnice, energia creativă a echipei se risipește ușor. Indiferent de cât de mult muncește pe săptămână, un lider adevărat nu-și ia ochii de la obiectivele pe termen lung pe care și le-a setat.
Dincolo de urgențele și necesitățile de zi cu zi, un lider se luptă permanent pentru a-și desăvârși viziunea de ansamblu. Asta nu înseamnă că-și abandonează responsabilitățile cotidiene, ci că-și canalizează energiile mai eficient. În definitiv, un general nu este în fiecare zi pe frontul de luptă și nici nu luptă la baionetă pentru cucerirea redutei. Un general, asemenea unui lider, stă și dirijează nu doar mișcările tactice, ci și pe cele strategice.
3. Unui lider nu-i este teamă de eșec
Circulă de ani buni o reclamă excelentă la Nike în care protagonistul pricipal este celebrul baschetbalist Michael Jordan. Insightul ei este clar și perfect aplicabil acestui articol: pentru adevărații lideri nu există frica sau teama de eșec. Ei știu că orice pas înapoi este un prilej de a învăța ceva nou și, chiar mai mult, de a-și duce ambiția mai departe.
Citește și Prostia dăunează grav managementului
Atunci când ceva se strică, un adevărat lider știe să repare în urma sa ce a făcut greșit. Nu lasă pe nimeni să-și asume vina în locul lor și nici nu se grăbesc să împărtă responsabilitatea eșecului cu alții. În același timp, un lider respectă riscul și știe să nu forțeze de prea multe ori limitele. Liderii nu se dau bătuți, ci îndrăznesc și mai mult. Liderii nu capitulează și nici nu dezarmează.
4. Un lider are pasiune
Poate cea mai importantă trăsătura care separă liderii de simpli șefi este pasiunea. Un lider știe să aprindă spiritele și curiozitatea. Animă o sală de conferințe și întregul auditoriu. Un lider cunoaște în profunzime resorturile umane și știe bine ce vor ceilalți să audă. Asta înseamnă nu doar o bună știință socială, ci și un talent veritabil de a-i inspira pe alții. Un lider conduce. Dar nu datorită funcției pe care o îndeplinește temporar, ci prin prisma propriului său model.