Castigul salarial mediu nominal a scazut in iunie 2010
Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitatile de intermedieri financiare (3442 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (791 lei).
Castigul salarial in raport cu evolutia preturilor de consum
Indicele castigului salarial real pentru luna iunie 2010 fata de luna precedenta, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 99,4%.
Nivelul castigurilor salariale medii lunare nete din luna iunie 2010 a inregistrat usoare diferente fata de luna precedenta, in functie de specificul activitatilor economice.
Cresterile castigului salarial mediu net s-au inregistrat ca urmare a acordarii de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanta), platii concediilor de odihna din fondul de salarii, platii sumelor din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete de vacanta), dar si realizarilor de productii ori incasarilor mai mari, a revenirilor din concedii fara plata ori din somaj tehnic, se precizeaza intr-un comunicat INS.
Cele mai semnificative cresteri au fost in domeniul fabricarii calculatoarelor si a produselor electronice si optice, a productiei de bauturi si in telecomunicatii.
Unde au scazut salariile
Scaderile castigului salarial mediu net in luna iunie 2010 fata de luna precedenta au fost cauzate de acordarea, in luna mai, de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanta), sume din profitul net si din alte fonduri, de nerealizarile de productii ori incasari mai mici (functie de contracte), de intrarea in somaj tehnic si de dificultatile financiare.
Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat dupa cum urmeaza:
- cu 9,0% in intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii);
- intre 6% si 8% in activitati auxiliare intermedierilor financiare, activitati de asigurare si fonduri de pensii, industria metalurgica;
- intre 4% si 6% in fabricarea produselor din tutun, transporturi pe apa, administratie publica, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat.
In sectorul bugetar s-au inregistrat scaderi ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta, in toate activitatile: administratie publica (-4,5%), invatamant (-2,1%), sanatate si asistenta sociala (-1,7%).
Comparativ cu luna iunie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3,1%. Indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 98,8%.