Ce ne lipseşte pentru a fi o forţă în lumea curselor de cai
În perioada interbelică, ţara noastră era recunoscută pentru potenţialul cabalin. În 2013, deşi putem concura cu Franţa la numărul de cai deţinuţi de stat, nu avem nici măcar un hipodrom la standarde europene. La nivel mondial, România este văzută ca o potenţială forţă în lumea curselor de cai, o piaţă în creştere continuă. În timp ce în afară se câştigă fabulos de pe urma curselor de cai sau a vânzării acestora, în România veniturile constante vin din păstrarea cabalinelor în pensiune.
Marţi, caii ies în manej şi îşi fac încălzirea. Luni au liber, aşa încât, în prima lor zi din săptămână, nu au voie să facă salturi. Numai un galop uşor, de maximum o jumătate de oră şi apoi plimbare. Ioan Szekely, fost cascador şi antrenor de 11 ani la Clubul de Echitaţie Bucureşti din Băneasa ne-a explicat, astfel, de ce nu putem fotografia calul sărind peste obstacole. „Lunea are liber, aşa încât marţi nu poţi să intri cu el direct în efort, pentru că primul sportiv este calul, iar el trebuie încălzit. Şi noi formăm un cuplu – cal şi călăreţ”, explică antrenorul, îmbrăcat ca un adevărat cowboy. Am insistat totuşi, să vedem calul în evoluţia sa peste obstacole.
Citiți articolul integral pe IncomeMagazine.ro