Chelgate School – școala de comunicare pentru studenți și tineri profesioniști
Primul atelier din cadrul Modulului I, dedicat studenților, vizează Cercetarea și strategiile de relații publice. Atelierul va fi susținut de Mirela Mustață, consultant strategic Chelgate.
Sub sloganul “Accelerated PR”, atelierele Chelgate School se vor organiza în perioada 18 octombrie – 29 noiembrie 2012, timp în care participanții vor avea ocazia să interacționeze cu specialiști în comunicare din agenții de PR și companii multinationale. Profesioniștii prezenți la cursuri le vor împărtăși cursanților din experiența lor și îi vor ajuta să aplice în practică cunoștințele teoretice acumulate.
Printre lectorii care vor mai susține ateliere se numără: Dana Dobrescu (Communication Manager Unilever), Ica Rancea (Brand Manager UniCredit Țiriac Bank), Anca Nuță (Head of Identity & Communication Unicredit Țiriac Bank), Patricia Zegreanu (Marketing & Communication Manager Škoda România), Andra Samson (Communication freelancer, fost Public Affairs Manager SCA Hygiene și Alexandrion Group), Petronela Atodiresei (Internal Communication Specialist Mega Image), Ștefan Popescu (Director General Institutul Cultural Român), Ruxandra Predescu (blogger), Mirela Meiță (General Manager Chelgate România).
Studenții sunt invitați să participe la ateliere precum: Relația cu media, Comunicarea online și strategii de social media, Comunicarea internă, Vorbitul în public, retorică și persuasiune. Cursurile vor fi gratuite, practice și interactive, și vor avea loc în fiecare joi, între orele 16:00 – 19:00, în incinta Bibliotecii Metropolitane București. Școala a fost concepută împreună cu 4 studenți americani de la Southern Illinois University Edwardsville.
Înscrierile la Modulul II, destinat tinerilor profesioniști, continuă până la data de 1 noiembrie. Profesioniștii în comunicare cu până la 3 ani experiență în domeniu, care își doresc să participe la acest modul, pot trimite o scrisoare de motivație pe adresa [email protected]. Temele abordate în cadrul atelierelor vor fi: Speed networking: cum facem networking eficient?, Relații guvernamentale, Cum lucrăm cu jurnaliștii, Comunicarea de criză.
Chelgate Public Affairs & Public Relations este o companie britanică de consultanță în domeniul afacerilor publice și al comunicării. Înfiinţată în anul 1988, Chelgate are sediul central la Londra, birouri la Bucureşti şi Bruxelles şi o reţea de asociaţi în întreaga lume. Biroul din România a fost deschis în 2005 şi a derulat contracte importante alături de companii multinaţionale şi instituţii centrale şi locale. Chelgate acordă consultanţă în comunicare atât sectorului privat, cât şi celui public.