Chile, o destinație de neratat pentru iubitorii de aventură
Miercuri, 6 iulie, în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta numărul 38), de la ora 18.00, Ambasada Chile și Extreme Travel, în colaborare cu Institutul Cervantes București, invită iubitorii de aventură la expoziția intitulată „Chile, o țară a extremelor, descoperită de Extreme Travel”.
Radu Vatcu, fondator și ghid al agenției Extreme Travel, va susține o miniconferință despre Chile ca destinație pentru turismul de aventură, iar Însărcinatul cu Afaceri al Republicii Chile la București, Rodrigo Guzman, va vorbi la rândul său despre această fascinantă țară a extremelor.
Pentru Radu Vatcu autorul expoziției, Chile este una dintre destinațiile de suflet și totodată țara în care derulează unul dintre cele mai vechi programe de turism.
„Chile este un paradis fascinant al contrastelor: de la ghețari la vulcani, de la lacuri glaciare la trasee de trekking montane cu peisaje care îți taie respirația, de la cascade la fiorduri. Am fost de nenumărate ori în Chile cu turiștii noștri, dar m-aș întoarce oricând să spun povestea acestei țări, prin cuvinte ori prin imagini, cum se întâmplă acum”, spune Vatcu.
Într-o ceremonie realizată la Bogota, Chile a fost recunoscută în 2015 de către World Travel Awards drept cea mai bună destinație din America Latină pentru turismul de aventură. La această categorie, Chile a concurat cu destinații de referință din industria turistică, precum Argentina, Brazilia, Columbia, Ecuador, Peru și Uruguay.
Mai mult decât atât, ca o recunoaștere a atracțiilor sale turistice și a faptului că este considerată o țară a extremelor, Chile a găzduit anul trecut la Puerto Varas Summitul Mondial al Turismului de Aventură, unde peste 700 de delegați au reprezentat 60 de țări participante.