Concurs cu premii de mii de euro pentru specialiştii în resurse umane
Cursurile sunt organizate în cadrul proiectului finanțat prin fonduri structurale europene „E.H.R. – Antreprenoriat pentru resurse umane”, desfăşurat de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în parteneriat cu Federația “Junior Chamber International” (JCI), D&D Research și Asociația Națională a Editorilor și Autorilor de Teste Psihologice și Educaționale. Pe parcursul workshopurilor, participanții vor fi asistați în elaborarea propriului plan de afaceri pentru o idee pe care doresc să o implementeze. Planurile de afaceri vor intra într-o competiție, încheiată cu premii.
Pentru participarea la cursuri, fiecare cursant primeşte o subvenție de 1421 lei (net) ce va fi încasată la finalul cursurilor.
Fiecare persoană care își deschide o afacere în maximum 2 luni de la terminarea primului modul de cursuri este înscrisă într-o competiție a planurilor de afacere și primește o sumă de bani drept premiu de deschidere a afacerii. Aceste premii sunt de două feluri:
- 72 de premii de excelență, cu valoare cuprinsă între 1.000 și 3.000 de euro
- 468 de mențiuni în valoare de 1410 lei (brut).
Firma poate fi deschisă în orice domeniu de activitate și poate avea orice formă (persoană fizică autorizată sau SRL).
Se pot înscrie în proiect persoane care au domiciliul stabil într-una dintre urmatoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti + Ilfov, Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea), Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui), Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsaud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj), Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Valcea), Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu).
Cursurile se desfășoară în două etape distincte și succesive: antreprenoriat (cunoștințe de managementul afacerilor) și abilități manageriale (rolul testelor psihometrice în dezvoltarea resurselor umane). Cursurile de abilităţi manageriale sunt certificate de către CNFPA (Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților) și de Colegiul Psihologilor (doar în cazul psihologilor care sunt specializați în psihologia muncii și/sau organizațională).
Cursurile de Antreprenoriat au următorul program: 2 week-end-uri (sâmbata 8 ore, duminică 4 ore), urmate de 24 de zile de instruire flexibilă pe o platformă de e-learning.
Cursurile de Abilități Manageriale au următorul program: un week-end (sâmbăta 8 ore, duminică 5 ore), o zi de sâmbătă în următorul week-end, 8 ore. Urmează 17 zile de instruire flexibilă pe platforma de e-learning, iar apoi, într-o zi de week-end, 4 ore alocate examenelor CNFPA, instituție care va acorda un certificat de Abilități Manageriale.
Condiţii de intrare în proiect
Pentru cursuri se pot înscrie specialişti în resurse umane (absolvenţi ai unui masterat în resurse umane sau ai unui curs în resurse umane, sau angajaţi ai departamentelor şi firmelor de resurse umane) care doresc să îşi deschidă o afacere (de exemplu firmă sau persoană fizică autorizată ş.a);
De asemenea, se pot înscrie şi absolvenţi de psihologie cu atestat de psihologia muncii sau organizaţională care doresc să îşi deschidă un cabinet propriu de consultanţă sau o afacere;
Persoanele care doresc să-şi deschidă o afacere dar nu sunt specialişti în resurse umane îşi pot dobândi această calitate prin participarea la un curs de CNFPA Resurse Umane. Acesta poate fi realizat şi atestat la orice firmă de profil.
Condiții de participare
Pentru a încasa subvenția pentru cursuri, participanții au obligația de a parcurge integral cele două secțiuni de cursuri (antreprenoriat și resurse manageriale), de a fi prezenți în proporție de 100% la activitățile zilnice față-în-față (4 week-end-uri) și de a-și îndeplini obligațiile pe platforma de e-learning.
Pentru a intra în competiția de premii pentru planuri de afaceri, cursanții trebuie să elaboreze (cu asistență, în cadrul cursurilor) un plan de afaceri pe o idee proprie sau conturată împreună cu instructorii de training. Premiile se acordă în condițiile înregistrării unei firme sau persoane fizice autorizate la Registrul Comerțului.