Connection 2013 aduce împreună peste 150 de antreprenori și inițiative sociale
“Spre deosebire de alte piețe, zona Europei Centrale și de Est (ECE) este abia la început în ceea ce privește învățarea și implementarea modelelor de business în proiectele sociale. Connection este doar una dintre soluțiile pe care le-am pregătit pentru a rezolva nevoia de cunoaștere și de inspirație din acest domeniu. Prin intermediul invitaților internaționali, și prin prezentarea proiectelor de succes din regiune, sperăm să încurajăm creșterea numărului inițiativelor inovatoare, cu impact social, atât în România cât și în ECE”, a declarat Vlad Craioveanu, co-fondator The HUB Bucharest.
Agenda primei zile a conferinței cuprinde teme precum: abilitatea de a inova; colaborarea instituțiilor publice, a companiilor și a antreprenorilor în beneficiul proiectelor sociale; rolul media în problemele sociale; finanțarea și sustenabilitatea afacerilor sociale; rolul tehnologiei în creșterea angajamentului; impactul social și modelele de business.
„Afacerile sociale oferă o oportunitate de a furniza servicii și de a acoperi acele goluri ale pieței ce nu sunt abordate de societatea civilă, companiile private sau administrația publică. Nu voi spune niciodată că aceasta este calea cea mai bună de a progresa sau de a construi societăți mai puternice, dar este un instrument care merită să fie încercat; atunci când funcționează, este sustenabil, scalabil, și are un potențial uriaș de a îmbunătăți totul, profund și pe termen lung. Unul dintre lucrurile mele favorite în ceea ce privește afacerile sociale este faptul că pot gestiona probleme neatrăgătoare, oferind servicii mai eficiente, mai rapide și mai bune decât înainte. Sper ca oamenii să rețină asta când se gândesc la ce este o afacere socială. Până la urmă, dacă ceva nu merge bine și poate fi îmbunătățit în beneficiul tuturor, salvând timp, bani și griji, nu este asta o afacere socială?”, a spus Chris Worman (foto), Director of Program Development la TechSoup Global Network, moderatorul conferinței.
Printre invitații primei zile de conferință se numără următorii speakeri: Bogdan Braicu (Managing Director, Organizația Umanitară Concordia), Franz Karl Prüller (Director of Programme Social Development, ERSTE Foundation), Ionuț Sibian (Executive Director, FDSC), Ionuț Stanimir (Director Comunicare, BCR), Karl Heinz Fellinger (CFO, good.bee), Katie Rizvi (Co-Fondator, Asociația Little People România), Melissa Pailthorp (Senior Manager Citizenship and Public Affairs CEE, Microsoft), Oana Țoiu (Director Executiv, KCMC), Patrick van der Pijl (CEO, Business Model Inc), Phillip Henderson (Președinte, Surdna Foundation) și Ruth Puttick (Development Manager Social Innovation, NESTA).