Cum invata creierul tau? Sau cum scapam din capcana prezentarilor ucigator de plictisitoare?

Am aflat foarte repede in cursul seminarului ca partea de care participantii mei se temeau cel mai tare era cea legata de tehnicile de prezentare. Participasera cu totii in decursul carierei lor la prea multe prezentari ucigator de plictisitoare, iar ultimul lucru pe care si-l doreau era sa devina la randul lor asemenea acelor prezentatori de cosmar care le irosisera nenumarate ore pretioase si ale caror idei le uitasera la nici 5 minute dupa ce prezentarea se terminase.

Impreuna, am incercat sa raspundem mai multor intrebari deloc usoare: Cum atragem atentia oamenilor? Mai important, cum le pastram atentia? Si, poate cel mai important, cum ii facem sa retina mesajul nostru, diferentiindu-ne astfel de o multime de alti prezentatori ale caror propuneri concureaza cu ale noastre pentru un loc in memoria clientului?

Aceste intrebari ne-au condus catre o discutie extrem de interesanta despre modul in care creierul nostru proceseaza informatia si despre cat de departe se afla majoritatea prezentatorilor, vorbitorilor in public sau profesorilor de un stil de prezentare sau predare care sa fie cu adevarat placut si memorabil.

Una dintre cele mai interesante sinteze ale modului in care creierul invata este facuta de John Medina in cartea sa, „Brain Rules”, unde sunt amintite descoperiri legate de functionarea creierului care au inceput sa revolutioneze modul in care ne comunicam ideile, fie ca e vorba de scoala, universitate sau corporatie. Iata trei dintre principiile pe care Medina le propune:

1. Creierului ii plac povestile si metaforele, nu principiile abstracte

Nu este intamplator ca din frageda copilarie iubim povestile. Creierul invata din povesti si adora metaforele. Din pacate, ulterior mergem la scoala si ne lovim de cruntul sistem de invatare traditionala, mecanica. Creierul nostru e bombardat cu tomuri de informatie bruta care trebuie memorata si reprodusa de dragul unor note.

Mai tarziu, acest blestem al plictiselii pare sa ne urmareasca si in viata profesionala. Cate ore ati pierdut asistand la prezentari inutil de lungi, complicate si construite intr-un limbaj de lemn, cand doar efortul de a ramane treji va consuma intreaga energie? Cati prezentatori cunoasteti care aleg sa spuna povesti si sa dea exemple concrete pentru a exprima o idee, in loc sa va plictiseasca cu nesfarsite idei abstracte? De ce oare sunt atat de putini?

2. Creierul prefera imaginile cuvintelor

“O imagine face cat 1000 de cuvinte” nu este doar un slogan. Este stiinta. Creierul pare sa proceseze limbajul scris ca o succesiune de imagini – fiecare litera reprezentand o imagine. Ganditi-va doar cate „imagini” sunt pe un slide PowerPoint aglomerat, cu 10 fraze scrise marunt? 200? 400? Poate mai multe? Creierul audientei trebuie sa munceasca enorm pentru a procesa toata informatia inghesuita de prezentator pe slide – a citi si intelege ce este scris reprezinta deja un efort, iar a fi atenti la prezentatorul care vorbeste si se asteapta sa-l ascultam in timp ce citim este practic imposibil! Astfel de prezentari sunt adevarata tortura!

Care ar fi solutia? Sa reducem numarul de imagini cu care creierul trebuie sa lucreze. Cum? Inlocuind, de cate ori este posibil, cuvintele cu „poze” sau „desene”. Ca in exemplul de mai jos:

Nu cred ca mai e nevoie de prea multe cuvinte ca sa intelegeti care este mesajul aici, nu-i asa?

3. Oamenii au un interval de atentie de 10 minute

Cand erati elevi, in ce momente aveati cea mai mare energie la scoala? Probabil in pauze, in primele minute ale orei si apoi iar cand suna clopotelul anuntand urmatoarea pauza. Sigur, cei mai norocosi isi pot aminti macar un profesor care reusea sa pastreze acea energie pe parcursul orei. Daca ati avut un astfel de profesor, va mai amintiti cum reusea sa va tina treji si activi timp de 50 de minute?

Pentru mine acel profesor, de care imi amintesc cu drag, preda engleza. Si iubea dialogul. Ne implica mereu in discutii, ceea ce alti profesori faceau rareori (mai putin atunci cand ne ascultau pentru a pune note). Dar profesorul de care povestesc era diferit. Ne spunea povesti pentru a ilustra originea unui cuvant, ne dadea jocuri de cuvinte pe care sa le rezolvam in echipe sau ne povestea intamplari interesante din viata marilor scriitori ale caror romane trebuia sa le citim pentru scoala. Nu cred ca m-am plictisit vreodata la ora lui, pentru ca nu exista monotonie. Tot timpul schimba ritmul si varia activitatile. Pur si simplu nu aveam timp sa ne plictisim!

John Medina explica succesul acestui profesor prin prisma ultimelor cercetari despre creier. El sugereaza ca exista o „regula de 10 minute” conform careia este foarte dificil sa ramanem concentrati mai multe de 10 minute, daca intre timp nu se intampla nimic interesant care sa ne recapteze atentia. Atunci cand e nevoie sa faci o prezentare, aceasta regula implica nevoia unei ruperi de ritm la fiecare 10 minute – in loc sa vorbesti in continuu, incearca sa provoci audienta cu o intrebare si sa lansezi o discutie, pune un videoclip care sa ilustreze o idee sau spune o gluma – ori gandeste-te la orice alta activitate care poate rupe monotonia si readuce atentia publicului catre tine.

Chiar si prezentarile pe teme tehnice pot deveni mai placute daca aceste trei principii sunt respectate. Cu siguranta exista o imagine interesanta pe care o poti folosi ca sa ilustrezi o idee si sa inlocuiesti nesfarsitele fraze care populeaza majoritatea slide-urilor PowerPoint. Si sunt sigura ca publicul iti va fi foarte recunoscator daca nu il mai torturezi citind de pe slide si folosesti timpul angajandu-l in discutii interesante si utile sau dand un exemplu care sa ilustreze si sa sustina ceea ce e deja scris.In aceeasi masura, sunt sigura toti elevii sau studentii ar fi tare fericiti daca profesorii ar inceta sa-i mai trateze ca pe niste reportofoane umane, al caror unic rol este sa retina si sa reproduca cat mai fidel informatia, exact asa cum le-a fost predata.

Ce ar fi daca prezentatorii ar face efortul sa includa povesti si exemple concrete de viata, care sa ilustreze ideile pe care vor sa le transmita? Cum ar arata o scoala in care toti profesorii respecta regula de 10 minute si isi folosesc creatvitatea pentru a rupe ritmul si a include mai multa interactivitate in invatare?Daca mai exita vreun dubiu ca asta e posibil, va invit sa urmariti pe internet cel mai popular curs din istoria universitatii Harvard, „Justice”, predat de Michael Sandel (cursul e disponibil gratuit online si e o adevarata lectie in arta predarii).

Acest profesor a reusit sa transforme un subiect extrem de greu si potential plictisitor, filozofia politica, intr-un adevarat thriller care tine cu sufletul la gura 900 de studenti in fiecare saptamana. Mai mult, desi pare incredibil, Sandel reuseste sa construiasca un dialog cu sala – un dialog cu 900 de studenti!!! Si nu exista macar un singur minut in cursurile lui de 1 ora care sa poata fi considerat plictisitor.

Daca Michael Sandel a reusit sa faca mii de studenti sa iubeasca filozofia politica, de ce n-ai putea si tu (profesor, trainer sau prezentator de ocazie) sa construiesti o comunicare reala cu audienta ta si sa-ti transformi cursul sau prezentarea dintr-un chin pentru ambele parti intr-o experienta placuta din care toti cei implicati sa aiba de castigat?

Imi voi incheia pledoaria pentru prezentari „altfel” cu un exemplu despre cat de puternic poate fi elementul vizual intr-o prezentare. Iata cum poate fi sintetizata istoria din ultimii 200 de ani, a 200 de tari, in 4 minute, intr-un mod clar, convingator, vizual, fascinant.

Alis Anagnostakis

Senior Advisor, KPMG People&Change Advisory.