Cum percep tinerii sistemul actual de învățământ
Studiile Litteris et Virtuti furnizează evaluări actuale, relevante, din perspectiva tinerilor identificând zone fierbinți ale relației tinerei generații cu sistemul educațional și alcătuind astfel un instrument acționabil pentru factorii de decizie care pot impacta viața tinerilor, atât din sectorul public cât și din cel privat.
Primul studiu Litteris et Virtuti: Educaţia prin ochii tinerilor (2012) a fost realizat cantitativ, pe un eşantion de 410 respondenţi, reprezentantiv la nivel naţional pentru tinerii cu vârsta între 14 și 26 de ani. Studiul cantitativ pe baza de sondaj statistic este îmbogăţit la nivel de date şi interpretativ cu un demers specific cercetării de birou şi cuprinde, de asemenea, o analiză în profunzime a datelor empirice, din perspectiva antropologică, realizată de Prof. Univ. Dr. Vintilă Mihăilescu, şeful catedrei de sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (SNSPA).
Luând în calcul atât contextul tranzitoriu al societăţii româneşti, cât şi mediul tehnologic şi macrosocial la nivel global, studiul Litteris et Virtuti. Educaţia prin ochii tinerilor (2012) îşi propune să răspundă următoarelor întrebări:
- Care este situația înregistrată la nivel global și european în ceea ce privește integrarea tinerilor pe piața muncii? Cum se reflectă această situație în cazul tinerilor din România? Ce viziuni și mecanisme există cu privire la integrarea tinerilor pe piața muncii?
- Câţi tineri leagă scopul şcolii de crearea unei culturi generale? Când apare nevoia de specializare? Există diferenţe regionale în evaluarea scopului învăţământului?
- Care sunt pricipalele percepţii şi evaluări ale sistemului de învăţământ din România?
- În ce domeniu se pregătesc tinerii cel mai mult în afara şcolii? Câţi tineri au participat la acţiuni de voluntariat? Câţi tineri lucrează sau au lucrat?
- Ce planuri de viitor au tinerii din România?
Totodată, din raport reies câteva concluzii interesante printre care amintim:
- Mai puţin de 1 tânăr din 10 continuă să asocieze învăţământul universitar cu elemente de cultură generală. Majoritatea tinerilor leagă scopul învăţământului de acumularea de cunoştinţe în perspectiva evoluţiei viitoare către statusul de angajat.
- 73% dintre tineri apreciază ca utile sau foarte utile concursurile şcolare. Indiferent dacă sunt sau nu olimpici, utilitatea acestor demersuri este evaluată de catre tineri în mod pozitiv.
- 71% dintre tineri afirmă că le rămâne suficient timp în afara şcolii, doar 18% afirmând că şcoala le absoarbe tot timpul. În plus, o mare parte dintre ei au diverse activităţi extracuriculare, din care, pe prima poziţie, se detaşează manifestările sportive.
- Peste 80% dintre tineri apreciază sistemul de învăţământ ca fiind mai degrabă teoretic, cu puţine înclinaţii practice.
- Peste o treime dintre tineri declară că au participat la acţiuni de voluntariat. Utilitatea activităţilor practice este neîndoielnică, 79% dintre ei apreciindu-le ,,utile” sau ,,foarte utile”.
Cei care doresc să afle mai multe informaţii despre studiu sau să îl comande o pot face accesând site-ul dedicat raportului.