Cum să ai succes în obținerea de investiții și finanțări
Modul în care o companie nouă sau una deja existentă, obține fonduri pentru a-și finanța dezvoltarea este vital pentru succesul de lungă durată al companiei. Dacă ai dificultăți în a identifica noi surse de finanțare pentru afacerea ta, workshopul „Investiții și finanțare” ar putea să îți ofere câteva soluții.
Susținut de Péter Barta, CEO al Fundației Post-Privatizare (FPP), cursul va avea loc în datele de 21-22 mai 2012, la sediul Maastricht School of Management Romania (MSM). În cadrul celui de-al treilea seminar din seria Business Mentoring Program, participanții vor învăța despre cum pot avea succes în obținerea de investiții și finanțări folosind cele mai recente studii de caz de la Harvard Business School.
Workshop-ul, destinat fondatorilor, directorilor executivi (CEO) și directorilor financiari (CFO) ai noilor companii și ai companiilor existente care au oportunități de creștere semnificative , îi va ajuta pe participanți să înțeleagă procesul de finanțare și le va arăta modul în care acest context poate fi aplicat în situații reale.