Cum să construiești un magazin online profitabil
O agenție digitală îți promovează afacerea prin construirea și dezvoltarea unui magazin online pe care clienții tăi să îl găsească ușor pe Google și care să îndeplinească toate criteriile de promovare, astfel încât experiența utilizatorului pe acest tip de website creat să fie una facilă și intuitivă, așa cum ar trebui să fie pe orice astfel de site-uri de vânzare.
Cum este recomandat să arate un website dedicat comerțului online?
În primul rând, un magazin de comerț online trebuie să fie unul în care clientul găsește tot ceea ce se așteaptă să găsească sau chiar mai mult. Ceea ce înseamnă că platforma trebuie să fie ușor de utilizat. Simplitatea acesteia este cheia pentru ca un client să intre pe ea și, mai ales, să cumpere de pe ea.
Fiindcă nimeni nu-și dorește să intre pe un site care se încarcă greu, în care produsele nu sunt bine categorisite sau în care comanda online se plasează după ce parcurgi prea mulți pași de autentificare etc. Studiile arată că 76% dintre consumatori spun că cea mai importantă caracteristică a unui website este ușurința cu care îl pot utiliza întotdeauna în avantajul lor.
În fond, scopul este de a-l face pe cumpărător să găsească și să cumpere ceea ce își dorește în doar câteva minute. Design-ul site-ului trebuie să asigure utilizatorului o experiență simplificată la maximum, cu accent pe funcționalitățile unui magazin online.
Evită să creezi un site al cărui design să iasă prea mult în evidență. Desigur, acesta trebuie să fie unul atractiv, dar nu unul care să-i abată clientului atenția de la produsul pe care vrea să îl cumpere. De aceea, din punctul de vedere al design-ului, e nevoie ca site-ul să pună în evidență produsele vândute și nu invers. Prin urmare, simplitatea acestuia cu accent pe produse e mai mult decât recomandată.
Logarea în cont
De regulă, un site de comerț îți cere să te loghezi pentru a putea plasa o comandă. Ei bine, ai grija ca pașii aceștia să nu fie prea mulți. Știm că vrei să ai cât mai multe informații despre client, dar evită să îi ceri prea multe date atunci când se loghează, rezumă-te doar la informațiile strict necesare. În caz contrar, riști să îl pierzi.
Expune cele mai populare produse
Dacă magazinul tău vinde anumite produse foarte bine, atunci e recomandat ca acestea să fie scoase în evidență și pe site. Același lucru este valabil și pentru ofertele promoționale. Ele trebuie expuse cât mai bine pe prima pagină și în cadrul campaniilor de promovare pe rețelele de social media.
Fotografii de înaltă rezoluție
Fotografiile produselor trebuie să fie cât mai clare, adică la o rezoluție foarte bună, cu accente pe detalii, iar din punct de vedere al conținutului e necesar ca acestea să aibă listate toate informațiile despre preț, material, producție etc.