Cum să îți faci remarcată prezența la locul de muncă
Am observat acest lucru imediat ce am întâlnit-o pe Amy. Era într-adevăr foarte scundă – o femeie slabă care mergea foarte repede, aplecată în faţă ca să ocupe şi mai puţin spaţiu. Când vorbea, avea ezitări şi îşi ţinea mâna la gură. Rar avea contact vizual şi clipea nervos înspre tavan atunci când vorbeam.
Am ştiut că aceasta urma să fie o provocare – însă nu era imposibil. Prezenţa nu este o calitate nativă pe care o ai sau nu. Este un set de comportamente învăţate care îţi permit să atragi atenţia către tine. Iar când prezenţa este completă, acest lucru îi inspiră pe ceilalţi.
Amy înţelegea acest lucru, însă nu ştia de unde să înceapă. Am făcut progrese aplicând următoarele principii generale pentru îmbunătăţirea prezenţei executive:
CONCENTRARE
În primul rând, trebuie să ne concentrăm atenţia în mod conştient şi intentionat. Amy a învăţat să fie atentă la respiraţia sa, ceea ce a reprezentat o ancoră pentru lărgirea orizontului său astfel încât să includă propriul corp şi mediul înconjurător. Pe măsura ce a devenit din ce în ce mai conştientă de propriul corp, a început să se relaxeze.
FOLOSIREA LIMBAJULUI TRUPULUI
În plus faţă de învăţarea din interior, lucraţi în exterior astfel încât să lărgiţi sfera mesajelor pe care trupul vostru le trimite. Strategia lui Amy a fost de „a se purta ca o regină“. Mersul drept a făcut-o să se simtă mai echilibrată şi demnă şi a început să transmită mai multă autoritate în exterior.Â
GÂNDIŢI-VĂ LA OBICEIURILE VOASTRE
Pe măsură ce încrederea şi confortul lui Amy creşteau, am întrebat-o de ce îşi ţinea mâna la faţă. Am explorat anumite etape ale copilăriei sale, în care fusese învăţată să evite să iasă în evidenţă. De asemenea, şi-a dat seama că a fi femeie într-un mediu dominat de bărbaţi o făcuse să se defeminizeze. Am continuat să ne gândim la identitatea sa şi a început să experimenteze cum e să se exprime prin înfăţişare. Conversaţiile introspective precum aceasta – în mintea noastră sau cu ceilalţi – vă pot ajuta să vă înfruntaţi temerile şi să începeţi să experimentaţi cu mai mult curaj.
SUPORT PENTRU EXERSARE
A spune unui coleg sau mentor că exersaţi pentru a vă îmbunatăţi prezenţa poate duce la creşterea competenţelor şi încrederii de care daţi dovadă. Bruce a observat că atitudinea lui Amy a devenit mai deschisă, iar feedback-ul său a încurajat progresele făcute. A început să o invite să vorbească unor grupuri mai mari de persoane din organizaţie.
CONECTAŢI-VĂ, CONCENTRAŢI-VĂ
Să îţi păstrezi prezenţa în faţa unei audienţe poate fi intimidant, iar vorbitul în public a fost iniţial dificil pentru Amy. S-a înregistrat, şi-a folosit respiraţia pentru a da mai multă greutate unor cuvinte şi a introdus ocazionala „pauză prezidenţială“ în prezentarea sa. Se conecta cu audienţele învăţând să ţină discursuri angajante şi captivante. De asemenea, concentrarea a ajutat-o să îşi limpezească mintea astfel încât să gândească strategic, ceea ce i-a permis să îi influenţeze pe ceilalţi mai eficient. În scurt timp a început să îi placă să interacţioneze cu grupurile.
RĂMANEŢI LINIŞTIŢI
Calmul stă la baza prezenţei – un obiectiv greu de atins de mulţi executivi ocupaţi. Pentru a-şi păstra un centru de linişte, Amy a învăţat să se folosească de respiraţie ca de un barometru al anxietăţii sale. Putea să crească ritmul şi să încetinească intenţionat fără a afecta negativ claritatea sau relaţiile dezvoltate. Fără a mai fi abruptă sau impulsivă, putea să stabilească limitele, să facă faţă întreruperilor şi să se asigure că avea timp să gândească în condiţii de stres.
După câteva luni, m-am întâlnit cu Bruce şi Amy pentru a trage concluziile sesiunilor de coaching. Bruce a comentat: „Am cerut 5 centimetri şi am primit 50!“. Înainte, acest tip de feedback ar fi făcut-o pe Amy să se ascundă de ruşine. Acum a zâmbit graţios şi ne-a mulţumit amândurora.
Josh Ehrlich este fondatorul Global Leadership Council, o reţea internaţională de experţi în leadership şi transformare organizaţională. Acordă consultanţă presedinţilor de companii şi executivilor privind modalităţile de a avea succes într-un mediu solicitant.