De ce critica spune mai multe despre cel care critică
De ce primim criticile cu reticență? Pentru că ne simțim evaluați și judecați. Desigur, depinde de modul în care ne este transmis mesajul, dar și de cât de bine stăm cu autocunoașterea și cu stima de sine. E o mare diferență între nevoia de recunoaștere a eforturilor și a realizărilor noastre și nevoia de a primi aprobarea celorlalți.
De recunoaștere avem nevoie cu toții și e cea mai bună modalitate de a menține automotivația, dar de aprobare, nu. Ca să vă fie mai ușor să înțelegeți ce vreau să spun, vă invit să vă puneți în situația unui artist care își expune o lucrare în public. Oamenii vor comenta: „îmi place”, „nu-mi place”, „interesant”, „banal” sau „nu înțeleg ce vrea să spună cu asta”, iar criticii de artă vor scrie cronici favorabile sau nefavorabile. Cu toate acestea, artistul nu va înceta să lucreze, nu va aștepta să primească aprobarea celorlalți pentru asta, și va încerca, pe cât posibil, să rămână credincios vocației sale.
Eric Berne, inițiatorul analizei tranzacționale a identificat trei ipostaze de bază ale personalității la fiecare dintre noi, acelea de părinte, adult și copil, fiecare cu moduri de gândire, sentimente și comportamente aferente, pozitive sau negative, pe care le manifestăm în interacțiunea cu ceilalți.
În funcție de context și de persoana la care ne raportăm, ne aflăm într-una dintre aceste trei ipostaze de câteva ori pe zi. De regulă, luăm poziția unui copil sau suntem puși în această postură de un șef, de un coleg sau chiar de către un client dominator de la care noi așteptăm aprobare și care, în schimb, ne critică. Însă, ca adulți nu avem nevoie de aprobarea nimănui. Avem nevoie de recunoaștere și de șansa de a învăța din fiecare observație critică. Așadar, cum facem să primim bine o critică?
Puneți întrebări de clarificare. E limpede de ce critica subiectivă nu ajută pe nimeni să își îmbunătățească activitatea și că demotivează inutil. Dacă vi se spune: „Fii mai implicat!", „Dă dovadă de mai mult profesionalism” – aceste afirmații sunt prea vagi ca să fie luate ca atare. Cereți detalii care să vă ajute să vă perfecționați. Puneți întrebări concrete: „Cum aș putea să fiu mai implicat?” „Cum aș putea da dovadă de mai mult profesionalism?” „Ce recomandare aveți pentru mine ca să rezolv genul acesta de situație mai bine data viitoare?” În cazul în care răspunsurile rămân evazive, căutați să le obiectivați, punând și mai multe întrebări de clarificare.
Un adult (și un profesionist) nu are nevoie de aprobare de la alți oameni ca să știe dacă face bine ceea ce face, acesta este un lucru de care vă asigur. Așadar, nu așteptați ca șeful, directorul de Resurse Umane sau colegii să aprobe de fiecare dată ce faceți. Nu acesta este rolul lor. Dacă așteptați mereu aprobarea cuiva, n-o să vă găsiți niciodată vocea interioară și nici n-o să progresați.
Învățați să luați critica ca pe un fel de cadou: spune mai multe despre persoana care critică, decât despre voi. Când cadoul acesta este prost împachetat și conține lucruri de care n-aveți deloc nevoie, procedați cum faceți cu orice cadou inutil. Critica negativă doare întotdeauna și vă trebuie un răgaz de gândire și o bună cunoaștere de sine ca să discerneți ce vă folosește și ce nu dintr-o observație pe care v-a făcut-o cineva.
Orice vi s-ar spune, nu vă intimidați și nu vă simțiți anulați ca persoane. Dacă vă prețuiți pe voi și ceea ce faceți, nu aveți de ce să vă supărați, chiar și când cineva vă critică. Dacă scopul vostru e să fiți din ce în ce mai buni, nu aveți de ce să vă pierdeți încrederea în cine sunteți și în ce puteți. Și pe urmă, dacă tot am făcut comparația cu artistul, știți și voi din lumea showbizului că întotdeauna e mai bine să fii criticat decât ignorat.