De ce trebuie să urmezi principiul “broasca”?
Titlul cărţii îşi are originile într-un vechi citat de-al lui Mark Twain, care spune că dacă primul lucru pe care îl faci dimineaţă este să mănânci o broască, atunci nu o să mai faci şi altceva mai bun în restul zilei. Celebrul autor aseamănă broasca din acest citat cu principalale priorităţi ale unei zile de muncă, care trebuie bifate. Structurată sub forma a 21 de reguli şi având doar 126 de pagini, această carte motivaţională te va ajuta să descoperi că tu eşti principalul pion în definitivarea obiectivelor pe care ţi le-ai propus. Secretul în obţinerea unor nivele superioare de performanţă şi eficacitate constă în formarea deprinderii că, înainte de a te apuca de orice altceva, să te ocupi mai întâi de sarcina mai grea şi să nu renunţi până nu o finalizezi.
De asemenea este important să testezi terenul şi să afli exact de unde să începi pentru a-ți îndeplini obiectivul, cât mai repede cu putinţă. De exemplu, dacă te întrebi cum de unele persoane reuşesc să îşi îndeplinească sarcinile într-un timp mai alert decât al tău, acest lucru se întâmplă datorită faptului că au obiective clare de la care nu se abat indiferent de situaţie.
Mai multe pe risco.ro