Designerul care a renunțat la instrumente financiare pentru a lucra cu material și foarfeci
Lena Criveanu, care în 2008 își prezenta pentru prima oară creațiile în cadrul show-urilor de la Paris și New York, a intrat în lumea modei ca spectator al unei prezentari. Și-a dorit atunci să vadă mai mult, “mai altfel”. “<<Nu-ți place?! Fă tu mai bine!!!>>. Aceasta a fost provocarea. Am transformat-o într-o joacă și ea m-a transformat pe mine și a prins viață. Aveam 23 de ani, tocmai terminasem finanțele. Am decis să mă pregătesc pentru Facultatea de Arte, pentru că examenul era în septembrie. Fusesem deja și la un interviu pentru a intra într-o oarecare altă bancă, așa cum mă pregătisem în facultate. Urma să încep după vacanță deci dacă nu aș fi intrat atunci la Arte, aș fi muncit, practic, cu instrumente financiare în loc de material și foarfeci. Dar am intrat și a început să se deseneze drumul meu. Domeniul financiar îmi pare mult prea static. Chiar dacă cei 5 ani de Finanțe mi-au ordonat stilul de lucru și m-au ajutat să am informații din ambele lumi, moda este un organism viu. Pleci de la o foaie albă și o încarci cu emoții, cu trăiri, cu idei, cu istoria ta”, povestește pentru wall-street.ro Lena Criveanu.
Citește mai multe pe Wall-street.ro