Dezbateri pe tema noilor calificări și rute profesionale, la UNISO 2012
Evenimentul este organizat de Asociația pentru Transfer de Cunoștințe din România – ATCR, Autoritatea Națională pentru Calificări – ANC și Conservatorul Național pentru Arte și Meserii – Le Cnam-Paris, cu sprijinul Primariei din Sighișoara. Manifestarea se bucură de suportul Universității din Versailles „Saint-Quentin en Yvelines”, al Universității din Pitești, al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, al Asociației managerilor și inginerilor economiști din România – AMIER și al Institutului Tehnologic din Dublin.
Cadre didactice universitare, cercetători, experți în domeniul managementului universitar și parteneri din mediul de afaceri din Franța, Irlanda, Marea Britanie și România vor participa la sesiunile de comunicări, mese rotunde și ateliere de lucru.
Participanții la această manifestare vor avea prilejul să conferențieze despre evoluția națională și europeană a învățământului superior, să dezbată asupra celor mai bune căi de a clădi o punte de legatură solidă cu piața muncii, bazată pe competențe și calificări profesionale care să răspundă, în primul rând, beneficiarilor finali: studenți, absolvenți, viitori angajați.
UNISO 2012 este, de asemenea, ocazia de a cunoaște oameni, spirite, idei, dar și afirmarea cu tărie, de peste 10 ani, a convingerii că universitatea nu mai este un ”turn de fildeș”, că universitatea secolului XXI trăiește într-o societate dinamică, pe care trebuie să o catalizeze, răspunzând în același timp nevoilor în continuă schimbare ale acesteia.