Emisiunea Income Magazine revine cu un nou realizator: Adrian Măniuţiu
Despre Adrian Măniuţiu a scris chiar revista „Income Magazine”, fiind unul dintre personajele campaniei „Viitorul sună RO”, serie editorială despre românii care au ales să se întoarcă acasă deşi aveau o carieră şi şanse strălucite în Occident.
Fiul regizorului Mihai Măniuţiu, Adrian a terminat Studii Economice. Universitatea a început-o la Cluj-Napoca şi a continuat-o în Germania (Uni-Osnabrueck şi Uni-Mannheim), unde a locuit până în 2005. Acolo a învăţat şi a muncit, dar a ales să se întoarcă în România unde s-a lansat într-un proiect antreprenorial, pentru construirea unei clinici private de recuperare. Pe lângă aptitudinea pentru business, realizatorul Income Magazine are şi o pasiune pentru fotografie. “Îmi place mult să fotografiez chiar dacă în ultima vreme nu am mai avut timp să o fac”, a povestit acesta.
În ceea ce priveşte noul sezon al producţiei, emisiunea de business, after business şi life style va fi realizată „în spiritul cel mai pur de infotainment”, declară realizatorul Income Magazine. „E un proiect foarte interesant, fiind primul proiect media Intact cu adevarat integrat: revista, emisiunea de la Antena 3, emisiunea de la radio, site-ul şi pagina de facebook. Vrem să facem din Income Magazine un produs TV, un brand TV recunoscut pentru calitatea, varietatea şi acurateţea informaţiei livrate, dar şi pentru modul, pentru felul în care noi oferim informaţia”, a mai completat realizatorul.
Sâmbătă, de la ora 13.00, la Antena 3, Adrian Măniuţiu va discuta cu invitaţii săi despre cum să ne pregătim să întâmpinăm posibila criză alimentară, despre ultima strigare pentru a obţine fondurile UE încă disponibile, despre moda restaurantelor „slow food”, dar şi despre câştigurile cu care se împăunează proprietarii de ferme de ştruţi. Va fi prezentată şi povestea unor produse românesti care au cucerit pieţelele lumii, dar şi câteva idei despre ce fel de mobilă să-ţi alegi pentru casa sau biroul tău.