Experienţă profesională pentru tineri la prima ediţie Career Leader
Trei zile, trei domenii diferite, şase companii de top din IT, consultanţă şi banking, 70 de participanţi, zece stagii de practică, 45 de parteneri care au asigurat mediatizarea proiectului şi 11 voluntari. Aşa a arătat în cifre prima ediţie a Career Leader, eveniment organizat de Akcees.
Finaliştii au fost aleşi pentru a participa la eveniment în urma unui proces laborios de selecţie. Aceştia au lucrat alături de reprezentanţi ai companiilor de top din diferite domenii, au aflat mai multe informaţii despre ce presupune dezvoltarea unei cariere în domeniul vizat, şi au avut şansa de a se remarca prin participarea la un workshop interactiv. Fundaţia Româno-Americană a fost gazda Akcees pe parcursul celor trei zile ale evenimentului.
Start în IT.Evenimentul a debutat marţi, 15 mai, cu ziua dedicată domeniului IT. Participanţii au aflat mai multe despre modul în care pot acumula experienţă profesională de calitate în cadrul Microsoft şi SAP România, au participat la un training de specialitate şi au avut ocazia de a pune în practică noţiunile teoretice în cadrul unui studiu de caz ce a presupus remodelarea proceselor de business ale unei companii prin implementarea unui sistem de tip ERP.
Consultanţi pentru o zi.Ziua de miercuri, 16 mai, a abordat domeniul consultanţei. Cei 25 de participanţi la eveniment au fost consultanţi pentru o zi, lucrând sub atenta îndrumare a membrilor juriului: Stelian Olaru (Contrast Management Consulting), Alina Gheuca, Alina Merluşcă şi Alexandru Puiu (KPMG) şi Mircea Anghelescu (SAP România). Studiul de caz a presupus analiza afacerii unui client pentru identificarea problemelor, găsirea soluţiilor şi propunerea unei modalităţi concrete de implementare. Surpriza zilei a constat în simularea unei întâniri cu clientul, joc de roluri interactiv în care au fost implicate atât echipele concurente, cât şi reprezentanţii companiilor.
Cariere în domeniul financiar. Evenimentul s-a încheiat joi, 17 mai, cu ziua dedicată domeniului financiar-bancar. BRD Groupe Société Générale a fost alături de participanţii la eveniment şi a explicat mai multe despre ceea ce înseamnă dezvoltarea unei cariere în acest domeniu. După o sesiune de training susţinută de doamna Prof. Univ. Dr. Alexandra Horobeţ, echipele au avut sarcina deloc uşoară de a realiza o analiză financiară a unui proiect şi a lua o decizie cu privire la implementarea acestuia în companie.
Fiecare zi s-a încheiat cu prezentarea rezultatelor studiilor de caz, iar echipele au impresionat prin creativitatea şi profesionalismul de care au dat dovadă în livrarea soluţiilor. Echipele câştigătoare au fost răsplătite la final cu stagii de practică, invitaţii la Weekend Seminar, sesiune de training având drept subiect brandingul personal, dar şi cu premii speciale oferite de companiile prezente la eveniment.
„Career Leader oferă participanţilor o pregătire foarte bună care vine în completarea programei şcolare şi reprezintă astfel o punte directă de legătură cu mediul de afaceri. Am fost impresionaţi de calitatea participanţilor care au oferit soluţii inovative într-un timp foarte scurt şi ne bucurăm că am ales să fim alături de Akcees la prima ediţie a acestui proiect” a declarat Stelian Olaru, Project Manager Contrast Management Consulting.
„Career Leader a reprezentat o excelentă oportunitate pentru mine de a lua contact cu domeniul financiar. Evenimentul a contribuit la dezvoltarea mea profesională, am cunoscut oameni deosebiţi şi consider că aşteptările mi-au fost depăşite! O experienţă pe care o recomand tuturor tinerilor!” a declarat unul dintre participanţii la eveniment.