Fără bullying în şcolile din România. Caracteristicile unui tip de comportament condamnabil

Până nu demult, era privit relaxat de către părinţii care motivau că „aşa sunt copiii”. Iată că acum este luat în serios. Vorbim despre bullying – care se referă la comportamentul de hărţuire constantă şi de durată a unui elev sau grup de elevi., de către un alt elev sau grup de elevi, prin folosirea forţei, ameninţări cu forţa, intimidări, cu scopul menţinerii acestui dezechilibru de forțe.

Iniţiativa legislativă împotriva violenţei psihologice – bullying în şcoli a fost adoptată de Senatul României, care este cameră decizională. Legea Educaţiei Naţionale a fost astfel completată cu o secţiune care prevede expres definirea şi prevenirea bullying-ului. Asistenţa psihologică, dar şi formarea şi informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.

Astfel, violenţa, care se poate manifesta fie fizic, prin anumite comportamente repetate va fi interzisă prin lege. Anumite comportamente repetate adică de lovire, piedici, îmbrânceli, plesnit sau alte forme asemenea. Fie verbal, prin porecle, insulte, tachinări, intimidări, umiliri. Se vor lua măsuri ca toate acestea să fie combătute. În toate ciclurile educaţionale: primare, gimnaziale şi/sau liceale.

În unanimitate

Iniţiativa legislativă care defineşte, previne şi interzice violenţa psihologică – bullying-ul a modificat şi completat Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Aceasta a fost adoptată, luni, de Senat în calitate de cameră decizională (L652/2018). Senatorii au votat iniţiativa în unanimitate. Legea Educaţiei Naţionale a fost astfel completată cu o secţiune care prevede expres definirea şi prevenirea bullying-ului. Asistenţa psihologică, dar şi formarea şi informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.

Reprezentanți ai statului și ai societății civile au acționat încă din 2017

Bullying-ul este acţiunea sau seria de acţiuni verbale, relaţionale, cibernetice și fizice. Într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, în mod constant şi repetat. Care implică un dezechilibru de putere, care au drept consecinţă atingerea demnităţii. Ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare. Îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane.

Această definire a bullying-ului a rezultat în urma mai multor mese rotunde de lucru, între reprezentanți ai statului și ai societății civile, inițiate încă din 2017. Și organizate de Asociaţia Părinţilor Isteţi și Itsy Bitsy FM, cu sprijinul Point Public Affairs şi GMP Group. În campania de prevenire a bullying-ului s-au mai implicat reprezentanți din Parlament, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Avocatul Poporului, Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei. De asemenea, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, CMBRAE, Colegiul Psihologilor, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Consiliul Naţional al Elevilor, Ambasada SUA în România. Precum și Organizația Salvați Copiii, Asociația Telefonul Copilului, UNICEF, Crucea Roșie, Federația Tinerilor din Constanța, Ana Maria Diceanu, mediator Bruno Demaille, lingvista Dana Papadima etc.

Unul dintre fondatorii şi pionierii programelor de prevenţie privind bullying-ul

Pe plan internaţional, cercetările au demonstrat că acest fenomen reprezintă o problemă serioasă de sănătate publică.

Psihologul şi cercetătorul norvegian Dan Olweus este unul dintre fondatorii şi pionierii programelor de prevenţie privind bullying-ul. El a studiat timp de 40 de ani fenomenul. Și a identificat câteva trăsături ale profilului de victimă şi agresor. Copilul-victimă este o fire liniştită, este trist sau neliniştit, este nesigur. Are puţini prieteni sau nu are nici unul, refuză să meargă la şcoală. Prezintă vânătăi pe corp sau vine de la şcoală cu hainele rupte, murdare sau alte lucruri distruse. Copilul-agresor, în schimb, are nevoie să se simtă puternic şi în control. Îşi alege victimele dintre cei cărora nu le place conflictul şi obţine obţine satisfacţie din a provoca suferinţă victimelor. Tacticile cele mai des folosite de băieţi sunt: poreclirea, bătăile, luptele, deposedarea de bani sau obiecte personale. De asemenea, distrugerea bunurilor victimei, îmbrâncirea, lovirea, iniţierea de atacuri repetate asupra victimei. Tacticile cele mai des folosite de către fete sunt: utilizarea poreclelor, excluderea cuiva din grup, răspândirea de zvonuri şi manipularea relaţiilor de prietenie, potrivit părinţibuni.ro.

Un rol important îl au şi ceilalţi elevi, martorii, arată studiile de specialitate. Prin atitudinea lor pasivă, încurajează şi contribuie la menţinerea comportamentului agresorului.

Patru principii-cheie

Dr. Olweus a dezvoltat Programul de Prevenire a Bullyingului în şcoală, program care a fost implementat în toate şcolile publice din Norvegia. Acesta este considerat un model pentru prevenirea violenţei şi în Statele Unite şi în Marea Britanie. Programul de intervenţie asupra comportamentelor agresive/bullyingului este construit pe patru principii-cheie. Aceste principii implică crearea la nivelul şcolii a unui mediu caracterizat prin: căldură, interes pozitiv şi implicarea adulţilor; stabilirea limitelor ferme cu privire la comportamentul inacceptabil; aplicarea consecventă a unor sancţiuni non-fizice pentru comportament inacceptabil sau de încălcare a regulilor; oferirea, de către adulţii investiţi cu autoritate, a unor modele pozitive de comportament.

Izolarea socială, umilirea, agresiunea fizică și verbală în mod repetat afectează sănătatea emoțională a copiilor. Potrivit psihologilor, pe termen scurt pot să apară stări de anxietate, iar elevii pot refuza să meargă la școală. Însă pe termen lung se instalează depresia și se poate ajunge chiar la tentative de suicid.

“De foarte multe ori, bullying-ul se învață acasă. De foarte multe ori, abuzul asupra copilului sau violența asupra copilului exercitată acasă se duce mai departe în strategii comportamentale pe care copiii le fac sau le suportă cu mai multă ușurință la școală”, subliniază psihologul Diana Stănculeanu. Specialiștii recomandă ca părinţii să fie atenţi la semnalele copilului (fie că este în rolul de victimă sau de agresor), să asculte și să discute ori de câte ori se observă schimbări în comportament. De asemenea, discuția cu cadrele didactice de la şcoală, ori cu un psiholog este esențială.