Fuziunea Banca Transilvania-Volksbank s-a finalizat
"La opt luni de la achiziţionarea Volksbank România avem ocazia să anunţăm încheierea cu succes a integrării VBRO în structura BT şi fuziunea celor două bănci. Acum suntem o singură bancă, o singură echipă", se arată într-un comunicat al Băncii Transilvania.
La achiziţionarea, integrarea Volksbank în structura Băncii Transilvania şi fuziunea prin absorbţie au contribuit peste 600 de persoane din ambele bănci, dintre care circa 100 au avut responsabilităţi permanente în domenii-cheie.
"Am pornit la drum în acest proiect cu gândul că dorim să păstrăm clienţii Volksbank România, să construim, de la început, o relaţie pozitivă. La momentul achiziţionării VBRO am făcut public angajamentul faţă de aceştia, pe care l-am respectat: aproximativ 34.000 de clienţi Volksbank România au beneficiat de reduceri şi de beneficii din partea BT", se precizează în comunicat. Clienţii Volksbank au beneficiat de o reducere a datoriei totale de 1,5 miliarde lei, reprezentând restituirea comisionului de risc pentru credite, indiferent de monedă, discount-uri pentru conversia creditelor în franci elveţieni şi diminuarea automată a datoriei totale pentru creditele curente.
Banca Transilvania este a treia instituţie de credit din sistemul bancar românesc în funcţie de active, după BCR şi BRD.