Girls in Tech România: un capitol dedicat femeilor din tehnologie
Girls in Tech România îşi propune să creeze o comunitate puternică a femeilor din tehnologie şi să le ofere acestora vizibilitate şi oportunitatea de a face cunoscute realizările lor inovatoare şi antreprenoriale. De asemenea, organizaţia va motiva tinerele eleve de liceu şi studente să aleagă o carieră în tehnologie. Capitolul românesc al Girls in Tech se va scrie prin realizarea de conferinţe şi evenimente informale în cadrul cărora majoritatea vorbitorilor vor fi femei cu realizări deosebite în domeniu.
Evenimentul de lansare al Girls in Tech România aduce în faţa publicului femei de succes din tehnologie de pe două continente. Invitata specială a evenimentului este Irina Anghel, Secretar General al South Eastern European Private Equity and Venture Capital Association (SEEPEA), Preşedinte al Clubului Harvard din România şi Moldova şi una dintre cele mai influente 100 de femei în tehnologie din Europa potrivit clasamentului realizat de Girls in Tech UK. Irina va vorbi despre motivaţia care a stat la baza deciziei de a-şi dezvolta o carieră în domeniu şi va evidenţia avantajele şi dezavantajele unei astfel de alegeri.
Dezbaterea va continua în cadrul unui panel din care vor face parte Raylene Yung (Engineering Manager Facebook), Jessica Gronski (Software Engineer Facebook), Raluca Georgescu (Country Manager Allegro Group, Fondator Raluk.ro şi Co-Fondator How to Web), Adelina Peltea (blogger şi antreprenor) şi Maria Constantinescu (Fondator SlickFlick). Panelul va fi moderat de Irina Scarlat (Co-Fondator Akcees şi Prove PR).
Seara se va încheia cu un cocktail aniversar oferit de Facebook, cocktail în cadrul căruia participantele vor avea ocazia să interacţioneze cu femei de succes din tehnologie, dar şi cu bărbaţi care apreciază activitatea acestora într-o industrie considerată predominant masculină.
Evenimentul de lansare al Girls in Tech România va avea loc marţi, 6 noiembrie, la The Ark. Participarea la eveniment este gratuită şi se realizează prin completarea formularului de înscriere disponibil online la http://girlsintechromania.eventbrite.com/. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a refuza participarea unora dintre persoanele înscrise la eveniment pentru a păstra audienţa relevantă.