Google acuză Microsoft şi Nokia de practici anticoncurenţiale
Reprezentanții Google afirmă că Microsoft şi Nokia, care cooperează strâns pe segmentul smartphone-urilor, dezvoltând în parteneriat telefoane cu sistem de operare Windows Phone, au transferat 1.200 de brevete către compania canadiană MOSAID, ale cărei afaceri vizează dobândirea şi valorificarea agresivă a drepturilor de proprietate intelectuală, în principal prin litigii, informează Mediafax.
"Nokia şi Microsoft s-au coalizat pentru a creşte costurile dispozitivelor mobile pentru consumatori, prin încurajarea unor litigii care ocolesc promisiunile făcute de ambele companii. Ar trebui să răspundă pentru asta şi sperăm că reclamaţia noastră îi va determina şi pe alţii să se intereseze de astfel de practici", se arată într-un comunicat al Google.
Microsoft a calificat reclamaţia Google drept "o tactică disperată".
"Google se plânge de probleme de concurenţă în industria smartphone, unde controlează peste 95% din căutările şi advertisingul pe mobil. Google se plânge în privinţa unor brevete, deşi nu a răspuns încă temerilor tot mai intense manifestate de autorităţi de reglementare, oficiali aleşi şi instanţe de judecată privind abuzarea, de către companie, a unor drepturi de proprietate intelectuală esenţiale petnru standardele din industrie", notează Microsoft într-un comunicat.
Reprezentanţii Nokia nu au fost disponibili pentru comentarii.