Hornbach deschide un nou magazin la Timişoara
„Am ales să ne extindem în Timişoara deoarece acesta este unul din cele mai dezvoltate oraşe ale ţării, atât din punct de vedere economic, dar şi demografic”, a afirmat Dan Bădescu, directorul de expansiune al firmei, care a mai spus că Hornbach vizează locaţii şi în alte oraşe importante ale României, punând pe primul loc identificarea celor mai bune posibilităţi de poziţionare a magazinului, însă fără a face rabat de la calitatea zonei doar pentru a forţa termenul de inaugurare.
„Ne îndreptăm atenţia către oraşe cu peste 300.000 de locuitori care să permită realizarea unei cifre de afaceri corespunzătoare cu investiţiile efectuate. Pe lista noastră se află în acest moment oraşe precum Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi”, conchide Dan Bădescu.
La doar cinci ani de la intrarea pe piaţă, retailerul de bricolaj a ajuns la investiţii de 148,3 milioane de euro şi a creat peste 650 de joburi.
Începând cu 2007, anul intrării Hornbach pe piaţa românească, Hornbach a investit 145 de milioane de euro în cinci magazine: Berceni – 2007, Militari – 2008, Braşov – 2009, Baloteşti – 2010, Timişoara – urmează a fi inaugurat în această vară şi în construirea sediului central.