IMAGE PR nominalizată la IPRA – Golden World Awards
Campania „Medicamentele nu sunt bomboane” s-a desfăşurat în perioada aprilie – decembrie 2012 şi a avut ca obiective creşterea nivelului de conştientizare a riscului automedicaţiei pentru părinţii care iau această decizie în numele copiilor lor şi, în egală măsură, educarea acestora cu privire la necesitatea consultării unui medic înainte de a administra copilului medicamente. Ca o recunoaştere internă, în luna decembrie a anului 2012, campania a primit premiul pentru „Campanii sociale şi de informare” acordat de către Colegiul Farmaciştilor din România, distincţie care a motivat şi mai mult profesioniştii agenţiei.
„Prin intermediul campaniei am abordat un fenomen sensibil, dar foarte răspândit, acela al automedicaţiei ca decizie luată de părinţi pentru copiii lor. Am reuşit printr-un mix de comunicare (media relations, online communication, BTL și comunicare cu Key Opinion Formers) să transmitem targetului mesajul principal al campaniei. Nominalizarea la IPRA este o altă confirmare a rezultatelor de impact ale acestui proiect”, a declarat Florina Badea, Account Manager IMAGE PR.
Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), reprezentată de Oana-Martha Igrişan, Director de Comunicare, a declarat cu acest prilejt: „Această recunoaştere la nivel internaţional ne confirmă încă o dată faptul că am desfăşurat împreună cu IMAGE PR o campanie de comunicare de succes având ca scop educarea şi informarea consumatorilor noştri în beneficiul sănătăţii acestora. Ne bucurăm că ARPIM împreuna cu IMAGE PR au reuşit, şi prin această campanie, să fie aproape de pacienţi.”
IPRA Golden Awards este una dintre cele mai importante competiţii de PR la nivel global ce oferă recunoaştere internaţională programelor de relaţii publice din lume. Aflată la cea de-a 21-a ediţie, juriul IPRA Golden Awards va lua lua în considerare competenţele demonstrate de agenţii în desfăşurarea campaniilor, de la identificarea oportunităţii până la evaluarea rezultatelor calitative şi cantitative ale campaniei.