Impozitele indirecte crează mari problemele multinaţionalelor

La începutul anilor 1990, statele dezvoltate dominau sectorul comercial mondial; în 2010, economiile dezvoltate deţineau puţin peste 60% din exporturile mondiale de mărfuri. În prezent, se deschid noi pieţe, iar actorii din acest sector exportă bunuri în mult mai multe ţări decât în trecut, rutele comerciale fiind într-o continuă schimbare. China a devenit cel mai mare partener comercial pentru pieţele din Australia, Japonia, Coreea de Sud, India, Rusia şi Africa de Sud, sporindu-şi în acelaşi timp cota de piaţă în Europa şi SUA. Pe măsură ce economiile emergente (de ex. Brazilia, Rusia, India şi China) cresc şi ajung la maturitate, noi economii încep să se afirme (de ex. Vietnam şi Cambogia).

Ca răspuns la aceste schimbări din sectorul comercial mondial, companiile îşi ajustează cu rapiditate structura lanţurilor de aprovizionare pentru a sprijini creşterea şi a reduce costurile şi riscurile. În cazul multor companii, activităţile aferente lanţului de aprovizionare – cum ar fi tehnologia de producţie, aprovizionarea, producţia şi logistica – sunt dispersate în locaţii foarte diverse de pe întreg globul. Pe măsură ce activităţile sunt externalizate, centralizate şi ajustate cu scopul sporirii eficienţei şi valorificării la maximum a resurselor limitate, structurile şi rolurile corporative se transformă de asemenea.

Potrivit raportului, companiile răspund acestor provocări în trei moduri:

1. Adaptarea lanţului de aprovizionare pentru susţinerea extinderii rapide şi valorificarea numărului în creştere de cumpărători din clasa de mijloc pe pieţele emergente, gestionând în acelaşi timp riscurile aferente.

2.Dezvoltarea în continuare a lanţurilor de distribuţie existente pentru eficientizarea costurilor şi creşterea marjelor aferente operaţiunilor de pe pieţele mature.

3. Elaborarea politicilor de dezvoltare durabilă şi adaptarea mijloacelor de obţinere a materiilor prime şi de fabricaţie şi distribuţie a produselor finite în vederea reducerii impactului acestora asupra mediului şi comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea.

Studiul identifică şapte aspecte cheie ale structurii lanţului de aprovizionare, asupra cărora se concentrează companiile pentru stimularea creşterii, îmbunătăţirea marjelor şi soluţionarea problemelor de mediu:

1. Reconfigurarea lanţului de aprovizionare pentru asigurarea competitivităţii costurilor.

2. Optimizarea costurilor globale.

3. Îmbunătăţirea agilităţii operaţionale şi a capacităţii de răspuns.

4. Gestionarea aşteptărilor privind aspectele de mediu şi de adecvare.

5. Conceperea unui model eficient al lanţului de aprovizionare şi al infrastructurii.

6. Activarea unor noi surse de venituri.

7. Managementul riscurilor operaţionale, fiscale şi de reglementare.

Potrivit studiului, există o serie de abordări comune pentru adoptarea unui cadru eficient de management al impozitelor directe şi al stimulentelor:

• Identificarea şi cuantificarea impozitelor directe şi stimulentelor pe care compania le plăteşte şi le primeşte.
• Identificarea şi cuantificarea riscurilor şi oportunităţilor prezente şi viitoare, inclusiv în ceea ce priveşte costurile pe care le presupune respectarea obligaţiilor legale.
• Atribuirea unor responsabilităţi clare privind managementul impozitelor directe şi al stimulentelor aferente unei companii
• Centralizarea procesului de management al impozitelor indirecte şi stimulentelor cu scopul reflectării structurii economice şi valorificării cunoştinţelor şi experienţei dobândite.
• Standardizarea proceselor în vederea aplicării celor mai bune practici la nivelul întregii organizaţii.
• Externalizarea sau semi-externalizarea funcţiilor de conformitate şi de raportare care se bazează în mare parte pe cunoştinţe specializate sau locale.
• Implicarea tuturor persoanelor interesate din cadrul organizaţiei în managementul şi îmbunătăţirea performanţelor financiare, cum ar fi cele din cadrul departamentelor de taxe, finanţe, operaţiuni, logistică, resurse umane, imobiliare, ş.a.m.d..
• Măsurarea rezultatelor procesului de management al impozitelor directe şi stimulentelor prin adoptarea unor indicatori cheie de performanţă care vizează obiectivele lanţului de aprovizionare.

“Companiile trebuie să fie conştiente de accentul tot mai pronunţat pe care autorităţile fiscale îl pun pe respectarea obligaţiilor privind impozitele indirecte. Într-o măsură tot mai mare, organizaţiile din diverse ţări încep să utilizeze tehnologii avansate de raportare a obligaţiilor fiscale, colectare a informaţiilor şi auditare a activităţilor desfăşurate de compania în cauză. Cu toate că un număr tot mai mare de state solicită companiilor să depună datele în format electronic, gradul de armonizare a cerinţelor de raportare a obligaţiilor privind impozitele indirecte este încă redus în anumite state, ceea ce se adaugă obligaţiilor de respectare a legislaţiei în domeniu la nivel mondial, existând riscul de a face erori”, explică Jean-Marc Cambien, Indirect Tax Partner, în cadrul Ernst & Young România.

Ernst & Young a adresat unui număr de peste 500 de directori executivi din domeniul fiscal şi financiar, precum şi membri ai comisiilor de audit din 18 ţări un set de întrebări privind informaţiile recente şi prognozele de viitor ale acestora. Pentru a obţine o perspectivă completă asupra sectorului, au intervievat, de asemenea, un număr mare de administraţii fiscale şi factori de decizie din acest domeniu

În prezentul raport, termenul „impozite indirecte” se referă la o gamă largă de impozite colectate pentru producerea, vânzarea şi comerţul internaţional de bunuri şi servicii, inclusiv TVA şi GST, impozite unice pe vânzări, taxe de mediu, accize şi taxe vamale care pot fi percepute la nivel naţional, statal şi local. Studiul tratează de asemenea impactul „taxelor de mediu” şi ia în considerarea stimulentele fiscale oferite în mai multe ţări şi regiuni pentru încurajarea activităţilor economice.