ISMM – Programul-paşaport internaţional pentru oamenii din vânzări şi business development
Dintotdeauna lumea a fost formată din vânzători şi cumpărători, indiferent care a fost de-a lungul timpului obiectul tranzacţiei, iar în România ultimilor 22 de ani a funcţionat credinţa că oricine are carismă şi este bine conectat, sau invers, poate vinde orice, oricui. Şi, până la un punct, s-a dovedit că aceste două condiţii, odată îndeplinite, pot genera succesul. Doar că afacerile ajung durabil prospere în condiţii concurenţiale dure numai dacă funcţionează după teorii verificate şi permanent adaptate schimbărilor inerente care însoţesc evoluţia societăţii. Iar diferenţa între progres, stagnare, regres sau chiar faliment, o pot face oamenii de vânzări. Şi atunci, devine în mod firesc imperativ ca o companie care ţinteşte trăinicia să investească în pregătirea profesioniştilor în acest departament-cheie.
Ori, oamenii capabili să înţeleagă contextul economic din satul global, dar şi tendinţele şi subtilităţile unei pieţe locale şi care, prin expertiza lor, să poată influenţa chiar politica generală a firmei, nu mai sunt de mult produsul acumulării de experienţă, adesea prin procedeul empiric încercare-eroare, ci al unei instrucţii temeinice şi continue. Şi o astfel de instruire, flexibilă şi modulară, oferă ISMM pe durata unui an sau doi, prin cel mai cuprinzător program de training în domeniul vânzărilor din lume. Care nu doar creează expertiză, ci şi un nou stil de viaţă, iar companiile care aleg să îşi formeze forţele de vânzări printr-un astfel de program-paşaport îşi vor spori sensibil capitalul de imagine şi credibilitate.
Lansarea Comunităţii a Oamenilor de Vânzări din România.
Pe 2 august a avut loc lansarea oficială a Salestrust.eu Community – Comunităţii a Oamenilor de Vânzări din România.Printre primii membri ai comunităţii se află directori de vânzări şi business development ai companiilor de top, atât naţionale, cât şi multinaţionale din Europa Centrală şi de Est, din industrii precum: farmaceutică, bancară, telecom, audit, energie, consultanţă, construcţii, IT&C, bunuri de larg consum. La eveniment au participat peste 80 de profesionişti din zona de vânzari, business developement, resurse umane şi training din peste 30 de companii.
În cadrul acestui eveniment, Stefan Stavrositu, director de vânzări al ING Asigurări de Viaţă, a vorbit
participanţilor despre necesitatea demersurilor continue de profesionalizare, dar şi a existenţei unor
certificări clare şi transparente în meseria de vânzător, astfel încât demersul de vânzare să răspundă
exigenţelor sporite ale clienţilor şi condiţiilor de piaţă specifice noii realităţi economice. Declinând experienţa ING Asigurări de Viaţă – care a implementat un program complex de profesionalizare şi loializare a forţei de vânzări -, şi în cadrul căreia coordonează o echipă de circa 2.000 de consultanţi, Stavrositu a subliniat şi faptul că, dincolo de calităţile proprii fiecărui vânzător, demersurile interne desfăşurate de companii precum şi aportul organismelor profesionale au o contribuţie importantă la creşterea profesionalismului în această profesie.
Esther Blythe, sef-adjunct al Ambasadei Britanice la Bucureşti a ţinut un discurs cu adevărat inspiraţional legat de importanţa comunităţilor în lume, oferind exemplul unor istorii de succes în acest domeniu. Diplomatul britanic a subliniat importanţa formării comunităţii de vânzări a Salestrust.eu şi a standardizării profesiei de vânzări la nivel internaţional prin ISMM. Modelul britanic de standardizare este un reper de calitate şi la nivelul altor profesii, precum cea de contabilitate, unde se remarcă activitatea ACCA (instituţie britanică existentă în România din 1996, în care investesc peste 350 de companii în prezent).
O altă prezenţă importantă la eveniment a fost Dul. Ben Turner, VP Sales ISMM UK, care deţine o
experienţă în vânzări de peste 12 ani. Turner fiind implicat în proiecte internaţionale pe toate continentele, locuind chiar o bună parte din viaţă în ţări din Asia, Africa, Australia. Cu ocazia conferinţei, Turner a prezentat câteva dintre studiile de caz internaţionale legate de implementarea ISMM de către corporatii, relevante pentru piaţa noastră precum: Vodafone, EON, KPMG.
Mădălina Pascu, directorul general al Salestrust.eu, a prezentat în cadrul evenimentului o statistică internaţională în ceea ce priveşte realitatea investiţiei în training Globală raportată la USA, UK şi România şi o perspectivă a pieţei în următorii 10 ani. „Nivelul investiţiilor în training-ul personalului în cadrul companiilor româneşti este de doar 1% comparativ cu cel din Marea Britanie, fiind situat la o cifră de 25 de milioane de euro anual, faţă de 25 de miliarde de euro în Marea Britanie.”.