Milenialii ‒o generație antrenată pentru sprint, nu pentru maraton
Dacă în cover story-ul ediției sociologul Alfred Bulai semnalează cu îngrijorare „reculul valorii” în societatea românească și trece în revistă factorii care au generat această stare de fapt în care „cultura muncii este aproape egală cu zero”, specialistul în comunicare, Mihai Dumitrescu, și consultantul în marketing, Traian Năstase, vin cu argumentele și soluțiile necesare pentru a-i putea înțelege, integra și valorifica pe reprezentanții generației mileniale și pe nativii digitali, respectiv, generația Z.
„Tineretul ăsta blamat de noi își construiește o lume în care noi vom fi din ce în ce mai străini, iar vina nu poate fi la ei ‒ că nu s-au întors în timp ‒ , ci la noi, că nu am fost capabili să progresăm.” , avertizează Mihai Dumitrescu, fondator CSRY.
Despre capacitatea acestei generații de a genera schimbarea, Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions, face o observație importantă: „Mulți tineri au conștientizat că nu trebuie să aștepte ca alții din exterior să facă reforme pentru ei și că, dacă vrei să faci într-adevăr ceva, lucrurile sunt în responsabilitatea ta.”
În fine, dacă vreți să știți cum arată și gândesc, în realitate, milenialii vă invităm să-I cunoașteți în paginile ediției de octombrie pe George Lemnaru, 35 de ani, fondator Green Horse Games, omul care a dezvoltat și conceptul eRepublik, precum și pe Cristi Badea, 30, de ani, CEO-ul MavenHut. Poate unul dintre cei mai reprezentativi mileniali de la noi, Cristi Badea pune punctul pe i: „Milenialii din țările dezvoltate au venit în lume într-o perioadă de pace la nivel mondial. Au avut mai multă liniște și s-au putut dezvolta mai puternic decât generațiile anterioare."
Despre această generație care va ocupa în următorul deceniu aproximativ 75% dintre joburile de pe piața muncii scrie și Eugenia Mihalcea în articolul din secțiunea Employment, care dezvăluie ce joburi li se potrivesc milenialilor și de ce.
Indiferent de domeniu, tinerii împărtășesc însă aceeași caracteristică: „Fie că lucrezi în bancă, fie în relații cu clienții sau în vânzări, în agribusiness sau în consultanță, în IT sau în HR, ai nevoie să operezi cu sisteme informatice, ceea ce tinerii fac cu success.”, remarcă Mădălina Bălan, Managing Partner, HART Consulting România. Iar Cristina Săvuică, Chief Happiness Officer Lugera observă că tinerii „își doresc ca schimbările în carieră să se întâmple mai repede: sunt o generație antrenată mai mult pentru sprint și mai puțin pentru maraton.”
Despre tinerii care vor mai binele societății scrie și Luiza Gireadă în secțiunea Trend din revistă. Milenialii își doresc o lume „mai echitabilă social, mai sustenabilă ecologic și mai bine așezată pe o fundație de principii etice solide.” , de care, în definitiv, ne vom bucura cu toții.
Tot ce e nevoie să știți despre cei care preiau ștafeta din mâinile generației X și încă multe altele pe deasupra, veți afla din ediția print a revistei CARIERE din luna octombrie 2016, disponibilă la chioșcuri începând de de astăzi. Revista poate fi găsită în punctele de presă de tip In Medio, Relay, One Minute.