Numarul concediilor medicale a scazut cu 45% anul trecut
In perioada 01 ianuarie- 30 noiembrie 2009 au fost eliberate 2.972.272 de certificate medicale, iar in acelasi interval al anului 2010 au fost prescrise 1.649.837, cu 1.322.435 mai putine.
„Ne asteptam ca noile reguli impuse la acordarea concediului medical si eliberarea certificatelor medicale sa produca efecte, chiar daca la inceput au fost contestate de sistem. Aceasta diminuare destul de importanta a numarului de certificatele medicale ne-a confirmat faptul ca pe acest domeniu au existat unele abuzuri”, a declarat ministrul Sanatatii,Cseke Attila.
In perioada 1ianuarie -30 noiembrie 2010, medicii de familie au eliberat cu 51% mai putine certificate medicale, ajungand la 821.184 documente fata de 1.673.490 in aceeasi perioada din 2009.
Si in ambulatoriul de specialitate, numarul certificatelor medicale a fost mai mic cu 43 procente fata de anul 2009. Astfel, anul trecut au fost eliberate 276.767 de certificate medicale fata de 487.967 in 2009, diferenta fiind de 211.200.
Anul trecut, Ministerul Sanatatii a introdus un nou sistem de acordare si eliberare a concediile medicale.
Noile prevederi introduc mijloace mai eficiente de verificare a modului de acordare a concediilor medicale, precum si dublarea cuantumului amenzilor pentru eliberarea certificatelor de concediu medical de catre medicii prescriptori, in afara conditiilor legale. Au fost introduse si masuri de reducere a termenelor de acordare a concediilor medicale.
De asemenea, au fost luate masuri care dau posibilitatea autoritatilor sa verifice daca persoana care a solicitat concediul medical necesita, intr-adevar, ingrijiri medicale. Platitorii de indemnizatii – angajatorii sau casa de asigurari de sanatate – pot verifica daca pacientul tratat in regim ambulatoriu se afla, bolnav, la domiciliu sau la resedinta aleasa in orele in care nu se afla la unitatea sanitara pentru tratament.