Opt instrumente de social media mai puţin cunoscute, dar pe care ar trebui să le foloseşti
Editflow este un plug-in pentru platforma WordPress care îţi permite să îţi gestionezi foarte simplu echipa editoriala, potrivit entrepreneur.com. Aplicaţia permite o vedere de ansamblu, de la luna la luna, a conţinutului, prin opţiunea de calendar, iar opţiunea de grupare a utilizatorilor permite împărţirea echipei tale editoriale pe departamente. Orice persoană care trebuie să gestioneze activitatea mai multor autori ar trebui să încerce aceast instrument, deoarece oferă posibilitatea gestionării tuturor informaţiilor într-un singur loc, uşor de controlat.
TweetReach îi oferă utilizatorului posibilitatea de a vedea cât de „departe” a ajuns mesajul meu, câţi oameni au văzut ceea ce eu am scris şi de câte tweet-uri a fost nevoie pentru a ajunge la cel mai îndepărtat cititor al meu. Acest instrument poate fi folosit de oricine este interesat să afle ce rată de penetrare a avut mesajul transmis şi este tot odată o metodă foarte bună de verificare a campaniilor de promovare pe Twitter.
ArgyleSocial este o platformă de social media care are ca obiectiv acordarea de ajutor marketerilor de a conecta şi supraveghea legătura dintre afacerea lor şi social media. Aplicaţia ofera un „panou de comandă” unde se pot monitoriza simultan conturile de Facebook şi Twitter şi vă permite să delegaţi sarcini pentru echipa de vânzări. Totodată, oferă o modalitate uşoară de raportare a ROI (randamentului investiţiilor) în campaniile de social media. Instrumentul poate fi folosit de oricine este interesat să afle cum decurg campaniile lor de social media.
HootSuite este o aplicaţie pentru iPad care oferă, printre altele, opţiunea de logare folosind un cont Foursquare, posibilitatea de trimitere a unui mesaj la o dată ulterioară, de examinare a statisticilor de click-through şi, nu în ultimul rând, oferă opţiunea de adăugare a unor coordonate de geo-locaţie la mesaje şi URL-uri scurte. Este recomandat spre a fi folosit de persoanele care folosesc foarte mult iPad-ul şi vor să îşi gestioneze conţinutul de social media.
TweetLevel oferă utilizatorului posibilitatea de a căuta anumite hashtag-uri şi oferă o perspectivă despre cât de influentă este persoana pe care vreţi să o urmăriţi pe platforma de socializare. De asemenea, poţi evalua cât de important e un subiect şi dacă merită să îl urmăreşti. Aplicaţia poate fi folosită în special de PR manageri şi specialişti în social media marketing.
ReFollow este o aplicaţie care oferă să vă focalizaţi atenţia asupra persoanelor care vă urmăresc pe Twitter şi pe care vreţi să îi păstraţi ca follow-ări. Instrumentul este util pentru cei ce doresc să îşi ceeze o listă de follow-ări formată din persoane foarte calificate.
TwitterSearch te ajută să identifici ce părere au oamenii despre competitorii tăi sau pentru a identifica noi idei pe care să le publici pe blogul companiei. Pentru a cauta păreri despre competitor următoarea formula: to:numele pe care competitorul îl foloseşte pe Twitter sau from: numele pe care competitorul îl foloseşte.
Traackr este un instrument simplu de folosit care te ajută să identifici persoanele influente de pe Twitter, oameni ale căror păreri sunt foarte respectate de cei din industria în care activezi. Aplicaţia poate fi utilă pentru agenţii de publicitate sau branduri care vor să dezvolte campanii de social media care să crească în timp din punct de vedere al calităţii şi care să se transforme în profit.