Orchestra Română de Tineret a încântat auditoriul de la Ateneul Român
Cea de-a doua lucrare a fost „o primă audiție românească, un concert extraordinar pentru marimba, vibrafon și orchestră de Darius Milhaud, în interpretarea unui mare solist, Peter Sadlo. ”Orchestra a apreciat atât concertul cât și solistul, învățând de la această muzică, fiind diferită de cea pe care au cântat- o până acum, plină de ritmuri, de energie și de schimbări stilistice, agogice și dinamice, în așa fel încât le-a putut crea această senzație de libertate”, a declarat maestrul Marin Cazacu, directorul artistic al acestei orchestre. Peter Sadlo a demonstrat încă o dată că și pe un instrument de percuție se poate cânta cu foarte multă sensibilitate, depășind posibilitățile expresive ale marimbei și vibrafonului.
În partea a doua a programului tinerii muzicieni au abordat Simfonia a patra de Anton Bruckner sub bagheta a dirijorului Markus Theinert, o lucrare postromantică de maturitate, concepută grandios, cu o bogăţie armonică şi contrapunctică deosebită și totodată un aer proaspăt pentru melomani.
Maestrul Cristian Mandeal, dirijorul permanent al orchestrei și-a exprimat cu bucurie impresiile după audierea programului celei de-a șaptea seri a festivalului: „În câteva cuvinte concertul din seara aceasta a fost atât o provocare cât și o reușită. A fost o provocare, bineînțeles, întrucât este prima lor simfonie de Bruckner, este diferită atât din toate punctele de vedere stilistic, din punct de vedere al continuității gândirii și chiar al rezistenței fizice, adică este și o lucrare de atletism, dacă doriți. O simfonie de Bruckner nu este la îndemâna niciunei orchestre chiar și foarte mature, darmite a unei orchestre de oameni tineri, care pășesc de-abia acum în maturitatea muzicală. Îmi pare bine că au trecut cu bine peste acest examen, pentru că a fost un fel de examen, și sigur că asta le va adăuga ceva în plus față de ce au acumulat până acum.”
La finalul programului Marin Cazacu a mărturisit că „pentru acești tineri a fost o sărbătoare dar și un imbold ca să depășească această fază de a trece de la o orchestră de tineret la o orchestră profesionistă, în sensul că orice abordare de acum încolo este o responsabilitate și devine o conștientizare a faptului că muzica se poate face numai cu eficiență, exigență și dragoste totală.”
Seria de concerte dedicate Maestrului Sergiu Celibidache s-a încheia sâmbătă seară cu premiera mondială a compoziţiei „Haz de necaz” de Sergiu Celibidache, ce a beneficiat de interpretarea pianistului Dan Grigore şi a Filarmonicii „George Enescu" dirijata de Mark Mast, fost student al maestrului Sergiu Celibidache .