Peste 40.000 de joburi create prin fondurile europene
„Politica de coeziune a UE este foarte importantă nu doar prin numărul mare de proiecte pe care le finanțează, cât mai ales prin impactul semnificativ pe care l-a avut și îl are asupra sistemului administrativ, sistemului legislativ și creșterii gradului de profesionalizare a capitalului uman, prin impactul consistent asupra dezvoltării economice și sociale”, a declarat Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene.
Serviciile de specialitate ale Comisiei Europene și autoritățile române cu atribuții în gestionarea fondurilor aferente Politicii de Coeziune a UE s-au întâlnit ieri pentru a analiza evoluțiile, pe parcursul anului 2015, în implementarea programelor operaționale.
”E important să ne pregătim, să identificăm problemele din trecut și să găsim căi de a le evita. Miza nu e sa absorbim banii, ci să găsim o cale de a obține rezultate, creștere economică”, a subliniat Aurelio Cecilio, șef de unitate la Direcția Generală Ocupare a CE. Astăzi, reprezentanții autorităților române și cei ai Comisiei vor participa la Comitetul de Coordonare a Acordului de Parteneriat.