Peste 5.000 de joburi vacante sunt disponibile în următoarea săptămână în întreaga țară
Cele mai multe locuri de muncă sunt disponibile în județele Cluj – 883, Iaşi – 517, municipiul Bucureşti – 428 și județele Constanţa – 310 și Timiş – 276. Persoanele din județele Buzău – 21, Prahova – 20, Galaţi – 15, Caraş-Severin – 11 și Mehedinţi – 3 locuri de muncă au cele mai mici șanse de angajare.
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 614 joburi, după cum urmează: ingineri şi subingineri: (inginer mecanic – 12, inginer de sistem software – 10, inginer de sistem în informatică – 9 etc.), analist servicii client – 115, asistent medical generalist – 59, consilier vânzări asigurări – 32, programator – 27, manager – 7, contabil-şef – 6, manager proiect – 6 etc.
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 4.593 locuri de muncă, dintre care:
- confecţioner – asamblor articole din textile – 431;
- muncitor necalificat în industria confecţiilor – 426;
- muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor – 246;
- sudor – 196;
- operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice – 170;
- şofer de autoturisme şi camionete – 138;
- ospătar (chelner) – 112;
- lucrător comercial – 108 etc.