Program de asistenţă stomatologică gratuită în Casa de copii „Sfântul Nicolae” din Capitală
Copilaşii au fost extrem de bucuroşi de întâlnirea cu „Zâna Măseluţă!”. „Sunt fericit că am cunoscut-o pe Zâna Măseluţă. S-a uitat la dinţii mei şi a spus că am nevoie de aparat dentar şi o să merg la dânsa ca să-mi pună”, a spus unul dintre copilaşii care au beneficiat de consultul dentar gratuit şi care este convins că după ce va fi tratat o să aibă un zâmbet mai frumos decât îl au actorii din filmele de la Hollywood.
După evaluarea rezultatelor, cei care au fost depistaţi cu probleme dentare vor fi trataţi. Aquafresh a donat periute, paste de dinti şi „educaţie”copiilor din orfelinat. În spatele acestei acțiuni se află Geanina Miu, un renumit stomatolog din Capitală.
„Sunt foarte fericită ca am ajuns la aceşti copilaşi. Din nefericire, ei nu au avut norocul săfie în sânul unei familii, iar atunci când au dureri dentare să meargă la un stomatolog alături de părinţi. Probabil că şi cei din centru se ocupă atunci când apare o problemă, însă este mai dificil. Eu îmi doresc să pot face un loc special unde să îi tratez pe micuţi şi atunci când au o problemă ce nu suportă amânare să vină la mine şi să nu le fie teamă de procesul care urmează pentru tratarea cariilor. După ce vom avea fondurile necesare pentru tratarea problemelor dentare, vom începe să aducem copilaşii la cabinet şi să le rezolvăm problemele micuţilor văzuţi aici”, a spus Geanina Miu, preşedinta Asociaţiei Umanitare Zâna Măseluţă, la sfârşitul acestui eveniment.
Ştim cu toţii că tratamentul stomatologic este foarte scump, de aceea Geanina speră să vină alături de ea oameni cu suflet mare, care să o susţină.
Cei care vor să ajute ca acest proiect să se poată derula în cât mai multe orfelinate din România se pot implica direct în campanie făcând voluntariat, donând, redirecţionând 2% din impozitul pe venit sau din impozitul pe salariu, iar persoanele juridice pot direcţiona Asociaţei Umanitare Zâna Măseluţă 20% din impozitul pe profit. Se pot face şi donaţii individuale în contul RO47INGB0000999903005998 deschis la ING BANK sucursala 13 Septembrie.