Program de pregătire profesională ȋn domeniul energetic
Programul Executive Energy Expert de la Bucureşti va avea următoarele teme de discuţie: tendinţele şi schimbările actuale ȋn sectorul energetic, economie, negociere, legislaţia ȋn energie, având ca principală preocupare cele mai noi directive trasate la nivelul Uniunii Europene. Cursurile aduc tehnici moderne de predare, adaptate la cele mai noi schimbări din domeniul energiei şi vor fi susţinute de specialişti din mediul academic şi privat de renume internaţional precum Prof. Dr. Jonas F. Puck, Dr. Martin Schwarzbichler, Daniel Donahey, Prof. Dr. Gert Brunekreeft. Absolvenţii acestui curs de scurtă durată primesc o reducere de 2.100 de euro la ȋnscrierea ȋn cadrul PMBA-ului de Energy Management, program specializat al WU Executive Academy desfăşurat la Viena.
„Pentru top si middle managerii din sectorul energetic este foarte important sa deţină toate informaţiile la zi şi să cunoască tendinţele actuale din domeniul ȋn care activează. Dacă programele de MBA se limitează doar la a trece ȋn revistă informaţii despre energie, acest program WU dedicat 100% energiei, dezbate pe larg aspectele fierbinţi şi oferă cursanţilor posibilitatea de a face schimb de opinii direct cu experţi internaţionali din domeniu”, a declarat Prof. Jonas Puck, directorul academic a MBA Energy Management.