Pune mâna pe “Zile gratuite de vacanță”!
Programul este realizat în parteneriat cu hotelierii din România și include oferte speciale care vin în sprijinul turiștilor, prin acordarea unui număr de zile gratuite de vacanță. Mai exact, turiștii care solicită informații agențiilor de turism membre ANAT cu privire la vacanțele în România pentru perioada 15.08-31.08. 2012 pot primi pentru prețul plătit, una sau două nopți gratuite de cazare.
“«Zile gratuite de vacanță» face parte din proiectul «Vacanță în țara mea» 2012, care reunește mai multe campanii promoționale distincte, primite cu un mare interes de public, precum: «Înscrieri timpurii», «Litoralul pentru toți», «O săptămână la munte» , «Săptămână de refacere balneară», «Vacanță la țară», «Delta Dunării pentru toți» etc . În fiecare ediție, acest program a reușit să atragă zeci de hotelieri de pe litoral, dar și din stațiuni montane de tradiție și sute de agenții de turism din toate județele țării. Înregistrăm creșteri pe aceste programe speciale în fiecare dintre cei 3 ani de Campanie și suntem mândri că reușim să deteminăm, astfel, tot mai mulți români, să călătorească în vacanță în România”, afirmă Corina Martin, președintele ANAT.