Reabilitarea termică a blocurilor – o afacere controversată cu bani împrumutaţi
Din toamnă blocurile vor fi reabilitate termic pe banii UE dar şi cu contribuţii din partea asociaţiilor de proprietari.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Rurale şi Turismului (MDRT), vor fi incluse în programul de creştere a eficienţei energetice blocurilor construite în perioada 1950-1990 din municipiile reşedinţă de judeţ. Bugetul total este de 304 milioane de euro. Fondul European de Dezvoltare Regională va aloca pentru acest program 150 de milioane de euro urmând ca restul banilor să vină de la bugetul de stat şi contribuţii din partea primăriilor şi asociaţiilor de proprietari. Contribuţia asociaţiilor de proprietari va fi cuprinsă între 10 la sută şi 30 la sută din costul lucrărilor şi va fi calculată în funcţie de venitul net lunar pe membru de familie echivalat în euro.
Citiți articolul integral pe IncomeMagazine.ro