Reţelele de socializare pot ţine mai mult angajaţii în companii
Lumea a devenit o mare rețea, iar ca business trebuie întotdeauna să ţii cont şi de părerile clienţilor tăi şi va trebui să le dai ce vor, atunci când vor, pentru ca altfel îi vei pierde.
“Generaţia Y, ei sunt cei pe care îi veţi recruta din ce în ce mai mulţi, ei fiind cei care vor ocupa locurile în organizaţiile voastre. Ei sunt aceia care vor folosi reţelele sociale şi alte tipuri de interconectări”, a declarat Marius Stoica, Solutions Sales Professional, Microsoft.
Ei sunt cei care vor veni cu mai multă plăcere la serviciu. Potrivit Gallup, doar unul din opt angajaţi vin la serviciu motivaţi, cu plăcere. De asemenea, doar unul din patru este complet demotivaţi. Cu cât organizaţia este mai mare cu atât productivitatea va fi mai mult influenţată de aceste comportamente.
”Dacă reuşim să-i conectăm şi să le oferim nişte instrumente prin care să-şi exprime ideile, atunci există un impact şi în productivitatea angajaţilor dar şi în gradul de retnţie al lor în organizaţie”, mai spune Stoica.
Marius Stoica este Solutions Sales Professional în cadrul Microsoft România și a participat, în calitate de speaker, la conferința ”HR Tech, Expo & Conferrence”, organizată de CARIERE.