România codașă la capitolul angajați în domeniul culturii
Dar, doar 1,6% dintre angajaţii români lucrau în sectorul culturii sau aveau o profesie legată de acest domeniu în 2016, comparativ cu o medie de 3,7% la nivelul Uniunii Europene, arată datele publicate marţi de Eurostat.
Cel mai scăzut procent de angajaţi în domeniul culturii se înregistra în 2016 în România (1,6%), Slovacia (2,5%) şi Bulgaria (2,8%), iar cel mai ridicat în Estonia (5,3%), Luxemburg (5,1%) şi Suedia (5%).
Aproximativ 8,4 milioane de cetăţeni ai UE lucrau în sectorul culturii sau aveau o profesie legată de acest domeniu în 2016, reprezentând 3,7% din numărul total al persoanelor angajate.
Aproape două milioane din cetăţenii UE care lucrau în sectorul culturii erau artişti şi scriitori, din care circa jumătate (48%) erau liber profesionişti. Aproape 60% dintre cei care lucrează în sectorul culturii au studii superioare, comparativ cu 34% din numărul total de angajaţi, arată datele Eurostat, potrivit Agerpres.